Sunt tineri, dar asta nu înseamnă că nu au drepturi şi nici că nu le cunosc. Mai mulţi liceeni de la Colegiul A. Papiu Ilarian din Târgu Mureş au decis să pornească o campanie.

Pentru ei, dar şi pentru colegii din alte şcoli. Vor ca Regulamentele şcolare pe care fiecare instituţie le impune elevilor să fie revizuite.

Iar pentru asta, au început deja să ceară directorilor să le pună la dispoziţie regulile, negru pe alb. Şi, mai ales, să le discute cu ei, pentru că nu toate li se par corecte sau importante pentru dezvoltarea lor, dimpotrivă.

Printre lucrurile revendicate de ei se numara:

– elevii care deși au împlinit vârsta de 18 ani, sunt majori, nu pot părăsi incinta scolilor

– încă exista sancțiuni pentru nepurtarea uniformelor; de exemplu exista profesori care pedepsesc elevii prin ascultarea lor, ii pune în dificultate pana rezultatul este o nota mica

– eliminarea punctelor negre care duc la scăderea notei la purtare etc

Șeful ISJ Mureș este de acord cu inițiativa elevilor, dar spune că aceștia ar trebui sa se ocupe și de alte probleme cum ar fi dotarea cu manuale, uitând probabil ca acest lucru este o atribuție a instituției, inutile spunem noi, pe care o conduce.

MS / observator.tv / Foto: colaj captura