La un calcul simplu, conform comunicatului IGPR pe care-l redam mai jos, în Mureș s-au acordat vreo 2,3 sancțiuni în valoare ca câteva mii de lei, ceea ce înseamnă că șoselele mureșene au fost în stare aproape perfecta în luna ianuarie, nu?

Poliţiştii au aplicat, de la începutul anului şi până pe 22 ianuarie, 72 de sancţiuni contravenţionale administratorilor de drumuri, în valoare de peste 200.000 de lei.

„Cele mai multe dintre acestea – 59, au fost date pentru neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere a drumului public pe timp de iarnă. De asemenea, au mai fost sancţionate şi neluarea măsurilor de înlăturare a obstacolelor aflate pe partea carosabilă, precum şi nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a drumului public”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis vineri AGERPRES.

Aceste măsuri au fost luate de poliţiştii rutieri din Capitală, de cei de la Autostrăzi, precum şi de poliţiştii din judeţele Sălaj, Satu-Mare, Argeş, Bihor, Cluj, Maramureş, Alba, Arad, Gorj, Mehedinţi, Mureş, Vaslui, Dâmboviţa, Caraş-Severin, Călăraşi, Giurgiu şi Vrancea.

Cele mai multe amenzi au fost aplicate în Bihor – 15, Dâmboviţa – 10 şi Cluj – 8.

Sursa: IGPR / Foto: captura video E60, 9.01.2019