Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mureş anunţă organizarea selecţiei pentru studenţii care doresc să desfăşoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanţei de vară (minim 2 luni).

Menţionăm că pot participa studenţii cu vârsta cuprinsă intre 18 – 35 de ani, care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii şi care au cunoştinţe bune/foarte bune de limba germană.

Pentru anul 2019, sunt disponibile 30 de posturi în domeniul hotelier – gastronomic, în gastronomia de sistem (fast-food), în producţia industrială şi în domeniul serviciilor.

Studenţii care au domiciliul în judeţul Mureş sau sunt înregistraţi la o instituţie de învăţământ superior din acest judeţ, se pot adresa consilierului EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mureş, str.Iuliu Maniu nr.2, în vederea înregistrării dosarelor.

Înregistrarea se va desfăşura în perioada 14.01.2019- 14.02.2019, în intervalul luni – joi, orele 09.30 – 15.30 şi vineri, orele 09.30 – 12.30.

Informaţii suplimentare cu privire la condiţiile de mediere, documentele necesare înregistrării dosarelor, precum şi instrucţiunile de completare a acestora, pot fi solicitate la numerele de telefon 0265.266553,sau 0265.269247 interior 109 sau se găsesc pe site-ul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mureş, www.anofm.ro.

Sursa: ajofm /  Foto: colaj arhiva