Peste 20 mc de lemn de fag si molid, confiscat de politisti!

În data de 05.12.2018, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, au efectuat o acțiune pe linia materialelor lemnoase.

Cu acest prilej, la data de 05.12.2018, ora 12.30, a fost depistat în trafic, pe raza localităţii Pietriş, un tânăr de 19 ani, din comuna Răstoliţa, care conducea o autoutilitară cu care transporta 4 metri steri lemn de foc, din specia fag. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că materialul lemnos transportat nu corespunde din punct de vedere al cantității și dimensiunilor cu cele specificate în aviz.

Prin urmare tânărul a fost sancţionat contravenţional, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010, iar cantitatea de 4 metri steri, lemn de foc, din specia fag, în valoare de 520 de lei, a fost confiscată şi predată în custodia Ocolului Silvic Reghin.

De asemenea, la aceeaşi dată, ora 13,30 a fost depistat în trafic, pe raza localităţii Toaca, un bărbat de 37 de ani, din comuna Hodac, care conducea o autoutilitară cu care transporta 16,28 metri cubi lemn de lucru rotund, din specia molid. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că materialul lemnos transportat nu corespunde din punct de vedere al cantității și dimensiunilor cu cele specificate în avizul de însoţire.

În urma celor constatate, bărbatul a fost sancţionat contravenţional, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010, iar cantitatea de 16,28 metri cubi lemn de lucru, din specia molid, în valoare de 5.400 lei, a fost confiscată şi predată în custodia Ocolului Silvic Reghin.

IPJ Mures /  Foto: arhiva