Tatăl tinerei care a fost atacată brutal în scara unui bloc de Nicolae Drăgoi, un pușcăriaș recent eliberat din închisoare, spune că agresorul fiicei sale a fost un laș și că și-ar dori să stea două minute față în față cu acesta.

„Când am văzut imaginile, atunci în momentul respectiv îmi venea să stau, să fii fost cu individul ăla față în față, două minute. Nu doresc la nimeni să treacă prin ce am trecut noi”, a spus emoționat tatăl tinerei lovite de Nicolae Drăgoi.

Bărbatul consideră că o parte din responsabilitate pentru ceea ce s-a întâmplat o au și politicienii care au votat legea recursului compensatoriu, în urma căreia au fost eliberate din închisoare persoane ce au comis infracțiuni grave.

„Individul asta-i meseria lui. I-am văzut cazierul… Nenorociți sunt cei care au dat legilea astea, de i-au scos afară. Aș fi curios să-l întrebați pe Tudorel, să-i arătați, dacă o simți el ceva când a primit lovitura fiica mea și a ajuns în starea asta. Nu se poate așa ceva, în ce țară trăiești ca să eliberezi infractorii ăștia. Ei sunt la fel de vinovați. În momentele astea îi consider mai nenorociți pe ei decât pe ăla. Pentru că asta e meseria lui, a stat numai prin pușcării”, a mai spus tatăl tinerei care suferă de episoade de amnezie după atacul de sâmbătă.


Va reamintim ca o tânără a fost desfigurată de un infractor periculos,pe 17 noiembrie, în jurul orei 17.40, într-un bloc din Alba Iulia. Tânăra a fost lovită cu sălbăticie de bărbat, în timp ce aștepta liftul, și a suferit o rană foarte gravă la cap după ce a căzut și s-a lovit cu capul de beton.

ATENȚIE, imagini cu puternic impact emoțional…

Sursa: observator.tv /  Foto: colaj captura