A fost depus la Camera Deputaților un proiect de lege potrivit căruia salariații din mediul privat ar putea primi al 13-lea și al 14-lea salariu, la finalul anului.

Cel de-al 13-lea și cel de-al 14-lea salariu vor putea fi acordate de societățile care înregistrează profit în anul fiscal în curs, iar cheltuielile ocazionate de acordarea acestor salarii sunt deductibile din impozitul pe profit datorat. Aceste cheltuieli nu trebuie să depășească 20% din totalul impozitului pe profit datorat, respectiv 0,5% din cifra de afaceri. Măsura acordării acestor salarii suplimentare nu poate fi aplicată de către firmele aflate în procedură de insolvență, faliment sau reorganizare.

Dacă s-ar adopta această lege, cele două salarii suplimentare ar trebui acordate de către firme astfel: cel de-al 13-lea salariu, între zilele de 15 și 30 decembrie ale anului în curs, iar cel de-al 14-lea, în perioada 15-30 iunie a anului următor.

Proiectul, înregistrat la Camera Deputaților în 14.03.2018, a fost avizat negativ de Comisia pentru buget, finanțe și bănci și de la Comisia pentru muncă și protecțe socială. În 15.10.2018, actul normativ a fost înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor.

Sursa:protv.ro / Foto: maszol.ro