Consilierii locali NU au votat constructia de parcari sau reabilitarea de drumuri, dar au votat deplasarea la Festivalul Ciorbei de Peste din Ungaria si…

Şedinţa ordinară a Consiliului Local Tîrgu Mureş din 28 iunie 2018 a durat doar o oră, fiind cea mai scurtă din această legislatură. Consilierii UDMR, PNL şi PSD au votat cu entuziasm o nouă deplasare, pe bani publici, la o chermeză din Baja (Ungaria), unde va avea loc Festivalul Ciorbei de Peşte. Ca de obicei, doar POL s-a opus, restul consilierilor PSD+UDMR+PNL au votat aceasta delegaţie în urma căreia oraşul nu se va alege cu nimic concret.

Rămânând în sfera alimentaţiei publice, hop şi-aşa, Primăria mai vrea să amenajeze o terasă la Platoul Corneşti. Trecând peste faptul că are un preţ exorbitant (chiar dubios de mare, aproape jumatate de milion de euro), observ cum cei din conducerea Primăriei persistă în a face restaurante, adică ceva ce nu intră în atribuţiile administraţiei locale, ci e apanajul privaţilor. Primăria nu trebuie să facă mititei, şniţele şi cartofi prăjiţi, ci parcări şi drumuri.

„Art.1. Se aprobă indicatorii tehnico-economici – Studiul de fezabilitate prezentaţi în anexă, pentru „Terasă restaurant cu belvedere în zona amfiteatrului de la Platoul Corneşti cu proiectele aferente” în sumă totală de 1.822.440 lei, din care C+M – 1.070.900 lei, cu respectarea legislaţiei în vigoare.”

UDMR, PNL şi PSD s-au forţat nevoie mare să aloce o linie bugetară de 8,6 milioane de lei pentru CSM (Clubul Sovietic Municipal), un club de stat, care va denatura piaţa sportivă locală. În acelaşi timp n-au prevăzut pentru proiectele sportive (unde aplică zeci de cluburi) sumele necesare, astfel încât cei care au depus proiecte vor primi doar 65% din banii care li se cuveneau în urma jurizării.

Bravo, baieti! Cum ne distram, asa asfaltam…

Sursa: oameniliberi.com / tirgumures.ro