• La data de 30 aprilie a.c., la ora 00:40, polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Luduş au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe strada Crinului din localitate s-a produs un accident rutier, soldat cu pagube materiale. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat un tânăr, de 28 de ani, din Luduş, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un autoturism ce era parcat regulamentar, după care a acroşat un alt autoturism, de asemenea parcat regulamentar. În urma testării cu etilotestul, tânărului de 28 de ani i-a rezultat o valoare de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului
  • La data de 29 aprilie a.c., la ora 01:10, polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Tîrnăveni au oprit în trafic, pe strada Avram Iancu din localitate, un autoturism condus de un bărbat, de 39 de ani din municipiu, căruia, în urma testării cu etilotestul i-a rezultat o valoare de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor efectuate în baza de date s-a constatat faptul că bărbatul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanţe.
  • La data de 29 aprilie a.c., la ora 01:30, polițiști din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 10 Sighişoara au oprit în trafic, pe raza localităţii Sîntioara, un autoturism condus de un bărbat, de 40 de ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate în baza de date s-a constatat faptul că autoturismul avea autorizaţia de circulaţie provizorie expirată încă din 25.04.2018, iar bărbatul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul neînmatriculat.
  • La data de 30 aprilie a.c., la ora 03:17, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 5 Miercurea Nirajului au oprit în trafic, pe strada Bocsai Istvan din localitate, un autoturism condus de un tânăr, de 26 de ani, din Miercurea Nirajului, căruia în urma testării cu etilotestul i-a rezultat o valoare de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.  În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul  sub influența alcoolului.
  • La data de 28 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 9 Breaza au oprit în trafic, pe DJ 157J, un autoturism condus de un tânăr, de 29 de ani, căruia în urma testării cu etilotestul i-a rezultat o valoare de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.  În urma verificărilor efectuate în baza de date s-a constatat faptul că bărbatul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

IPJ Mures / Foto: colaj arhiva