Politia informeaza oficial referitor la cele doua incidente din scoli…

Pentru corecta informare a cetățenilor, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș este împuternicit să comunice următoarele:

Copila de 14 ani cazuta de la geamul scolii risca sa ramana paralizata! DETALII AICI

La data de 16.04.2018 Poliția Municipiului Târgu Mureș a fost sesizată prin Apel 112 cu privire la faptul că, în incinta unei unități de învățământ din localitate, o elevă a căzut de la etaj în condiții necunoscute, fiind posibil să sufere unele leziuni traumatice în urma incidentului.

La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Târgu Mureș și a efectuat cercetarea locului faptei, constatând că victima, respectiv o minoră de 13 ani, elevă în clasa a VI a, era transportată la UPU SMURD pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Pentru lămurirea împrejurărilor în care s-a comis incidentul, polițiștii au audiat mai multe persoane și au exploatat și alte mijloace de probă.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de Vătămare corporală din culpă , cercetările fiind continuate de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Târgu Mureș sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, urmând a fi dispusă soluție legală după administrarea tuturor probelor.

Scene de violenta extrema la liceu! Doua fete isi dau cu pumnii in cap – VIDEO AICI

De asemenea, în urma apariției în spațiul public a unor imagini cu privire la o altercație dintre două tinere ce părea a se fi produs în incinta unei unități de învățământ din municipiul Târgu Mureș, la data de 18 aprilie 2018 polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Mureș s-au deplasat la unitatea de învățământ în cauză și s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe, în vederea lămuririi situației de fapt.

În urma verificărilor efectuate polițiștii au stabilit identitatea persoanelor implicate în altercație, ca fiind două tinere de 16 ani, eleve în clasa a IX — a, pe care le-au audiat în prezența părinților.

Niciuna dintre persoanele implicate nu a depus plângere penală și nu a sesizat organele de poliție cu privire la incident.

Prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor constituie o prioritate națională ce a fost însușită și de către Inspectoratul de Poliție Județean Mureș. Din acest considerent, în fiecare an școlar se pune în aplicare Planul Teritorial Comun de Acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar, în care, alături de Inspectoratul de Poliție Județean Mureș sunt implicate mai multe instituții, respectiv Consiliul Județean Mureș, Inspectoratul Școlar Județean Mureș, Inspectoratul de Jandarmi Județean ,, Col. Sabin Motora’ Mureș, Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu Mureș și Inspectoratul pentru Situații de Urgență ‘Horea’ al județului Mureș.

Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a numit câte un polițist responsabil de prevenirea și combaterea faptelor anti-sociale pentru fiecare unitate de învățământ preuniversitar din zona de competență. Lista cu aceștia poate fi consultată pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș. De asemenea, în unitățile de învățământ trebuie să se regăsească datele de contact ale polițistului responsabil.

Zilnic, polițiști, jandarmi și polițiști locali sunt prezenți în zona unităților de învățământ, atât la începutul orelor de curs cât și la încheierea acestora.

Prevenirea victimizării minorilor reprezintă una dintre dimensiunile prioritare de acțiune ale Inspectoratului de Poliție Județean Mureș. Politicile dezvoltate în scopul prevenirii acestor fenomene au în vedere o educație anti-victimală și o conștientizare a tuturor factorilor implicați în procesul de educație — familie, școală, autorități, mass-media.

Compartimentul de analiză și prevenire a criminalității, alături de polițiști de proximitate și polițiști rutieri derulează frecvent activități de pregătire antiinfracțională și antivictimizare a elevilor.

În acest sens exemplificăm câteva dintre activitățile derulate de către Compartimentul de analiză și prevenire a criminalității, care de altfel, au fost aduse la cunoștința publicului larg prin intermediul comunicatelor de presă, astfel:

În primele 3 luni ale anului 2018 s-au desfășurat activități în cadrul mai multor proiecte, ‘Deschide-ți mintea! Nu fi închis!’, ‘Micii Polițiști’ Cristești, ‘Tineri pentru tineri’, Campania ‘În siguranță online. Știu să folosesc’, ‘Învăț să fiu în siguranță’ și ‘Școala Siguranței Tedi’, precum și alte 11 activități de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, cu 272 de beneficiari.

În cadrul proiectului ‘Deschide-ți mintea, nu fi închis’ elevii au posibilitatea de a participa la întâlnirile cu tinerii deținuți, pentru a afla ce înseamnă viața după gratii, punându-se în valoare potențialul educativ al experiențelor de viață ale persoanelor private de libertate. Accentul se pune și pe importanța majoră a relației între copil și părinte, membrii familiei reprezentând singurul suport în situații de criză, iar celălalt aspect se referă la greșeala de a eticheta persoanele după o singură greșeală comisă, respectiv la fragilitatea limitei dintre lege și fărădelege și la ușurința cu care fiecare poate să ajungă să greșească. Feed-back-urile notate la finalul chestionarelor date elevilor arată impactul deosebit și atingerea obiectivelor. În cadrul proiectului s-au desfășurat 18 activități având 945 de beneficiari.

Proiectul ‘Micii Polițiști Cristești’, se derulează încă din anul 2009, în care elevii din localitatea Cristești, pe de o parte cunosc activitatea Poliției, iar pe de altă parte se implică în derularea de activități preventive, atât prin distribuire de materiale, cât și prin susținerea de prezentări în fața colegilor, a părinților ori profesorilor și nu în ultimul rând prin diseminarea mesajelor preventive în mediul online. Implicarea partenerilor si a elevilor în realizarea obiectivelor propuse în cadrul proiectului a fost recunoscută și prin diplomele oferite acestora cu ocazia Zilei Poliției Romane. În cadrul proiectului s-au desfășurat 5 activități având 186 de beneficiari.

Proiectul ‘Tineri pentru Tineri’, presupune formarea unor studenți din cadrul Universității Dimitrie Cantemir care ulterior derulează activități destinate elevilor ciclului primar inclusiv pe tema siguranței în școli. În cadrul proiectului s-au desfășurat 15 activități având 310 beneficiari.

Campania de informare ‘ÎN SIGURANȚĂ ONLINE! Știu să folosesc avantajele internetului, evitând riscurile!’, a fost aleasă grupa de vârstă 12-14 ani, apreciată ca vulnerabilă din perspectiva abordată. Gimnaziile din Tg-Mureș au fost invitate la implicare. Pentru consolidarea cunoștințelor, a fost realizat un afiș ce a rămas în fiecare clasă participantă. În cadrul proiectului s-au desfășurat 24 activități având 672 de beneficiari.

Proiectul’Învăț să fiu în siguranță’ constă în organizarea de întâlniri cu elevii, în cadrul cărora se discută aspecte referitoare la siguranța acasă, la școală și pe stradă. În cadrul acestuia s-au desfășurat 10 activități având 295 de beneficiari.

Proiectul ‘Școala Siguranței Tedi’ are ca scop informarea copiilor cu privire la potențiale pericole la care pot fi expuși și furnizarea de soluții, prin metode educative specifice vârstei lor. Beneficiari sunt elevii din clasele I, ce se află la începutul unei perioade importante din viață, confruntându-se cu noi provocări și cu situația de a lua primele decizii fără ajutorul părinților. În cadrul proiectului s-au desfășurat 11 activități având 299 de beneficiari.

Totodată, periodic, se organizează activități de prevenire și combatere a absenteismului școlar. Spre exemplu, ultima activitate de acest gen a avut loc în luna martie a.c., când 157 de polițiști, precum și 2 inspectori școlari din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Mureș, au desfășurat o acțiune în incinta și în zonele adiacente ale 140 de unități de învățământ preuniversitar, ce a avut printre obiective identificarea elevilor care absentează de la ore și care frecventează unitățile economice din zona școlilor (baruri, internet-cafe, alte locuri) precum, identificarea și luarea măsurilor legale față de persoanele care nu-și justifică prezența în incinta școlilor sau în zona adiacentă acestora ori a celor care tulbură procesul de învățământ, agresează elevi sau cadre didactice sau care produc distrugeri.

Un alt obiectiv al acestei activități l-a constituit distribuirea de pliante către elevi și cadrele didactice și postarea de afișe la avizierele unităților de învățământ, pentru prevenirea faptelor cu violență în cadrul acestor unități de învățământ preuniversitar.

Toate aceste activități au condus la obținerea unor rezultate bune în ceea ce privește siguranța și ordinea publică în zona unităților de învățământ și în proximitatea acestora.

Având în vedere evenimentele din cursul acestei săptămâni, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, ai Inspectoratului Școlar Județean Mureș și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean ‘Col. Sabin Motora’ Mureș, s-au întrunit și au stabilit unele măsuri în vederea creșterii siguranței în școli, respectiv organizarea unor întâlniri zonale între reprezentanții instituțiilor implicate în Planul Teritorial Comun de Acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar cu directorii tuturor unităților de învățământ, în scopul identificării problemelor cu care se confruntă aceștia și a soluțiilor ce se impun a fi implementate.

RECOMANDĂRI PENTRU PĂRINȚI:

— Încurajați-vă copilul să-și aleagă prietenii cu grijă, să ocolească copiii certăreți precum și pe cei care îi îndeamnă la atitudini nepotrivite!

— Comunicați cu copilul dumneavoastră, acesta trebuie înțeles astfel încât el să aibă încredere să vă spună ce probleme are, dacă se simte speriat sau amenințat!

— Educați-vă copilul încă de la vârste fragede în spiritul toleranței și al respectului față de ceilalți și față de regulile societății în care trăiește. Explicați-i că la violență nu se răspunde cu violență, ci cu tact și calm, iar problemele pe care le are cu colegii la școală trebuie aplanate prin discuții și nu prin amenințări sau acte de violență. Dacă simte că situația îl depășește și nu poate aplana conflictul mijloace pașnice, încurajați-l să facă apel la dvs., la profesori sau chiar la Poliție.

În speranța că poziția noastră va fi interpretată în spiritul aplicării legii, ne exprimăm încrederea într-o bună colaborare și pe viitor, în vederea reflectării corecte a oricărei situații de interes public.

IPJ Mures / Foto: colaj