Update: Ca urmare a mai multor comentarii deplasate care instiga la ura, atragem atentia acestora ca nu toleram asemenea manifestari, ca atare vom proceda la interzicerea lor. Tinem sa precizam ca publicarea materialului a fost facuta deoarece reflecta o realitate, adica actiunea unui deputat UDMR prin depunerea proiectului de lege. Consideram ca ascunderea acestor actiuni, venite din partea unor alesi, nu este benefica. Va rugam sa comentati in limitele bunului simt; opinia, de orice fel, se poate exprima si normal, elegant. Multumim – MS


Vezi cele 38 de localitati propuse din Mures…

Un proiect de lege ce prevede înființarea Ținutului Secuiesc în România, cu includerea județelor Covasna, Harghita și o parte din județul Mureș, a fost depus la Camera Deputaţilor în data de 6 februarie 2018. Iniţiativa aparţine deputatului UDMR KULCSÁR-TERZA József-György.

Potrivit acestuia, din cele 149 de localități alocate Ținutului, în peste 60 dintre acestea, consiliile locale au semnat petiția adresată Guvernului și Parlamentului pentru constituirea regiunii administrative a Ținutului Secuiesc, astfel că s-a constituit Proiectul de lege privid Statutul de Autonomie al Ținutului Secuiesc, Szekelyfold – Terra Siculorum, așa cum este denumit în actul normativ inițiat.

Din judetul Mures sunt propuse urmatoarele 38 de localitati:

Art. 1, alin. (4): “Autonomia comunității reprezintă dreptul și capacitatea efectivă a colectivității majoritare autohtonă a ținutului istoric de a dispune de prerogativele de autoadministrare și de unele prerogative de ordin statal, în scopul preluării sub propria ei responsabilitate și în interesul întregii colectivități, o parte importantă a problemelor de interes public, în conformitate cu principiul subsidiarității.”

Art. 2: “Ținutul Secuiesc devine o regiune autonomă cu personalitate juridică în cadrul României.”

Art. 10, alin. (1): “În Ținutul Secuiesc limba maghiară are același statut ca și limba oficială a statului.”

Ca organizare, Ținutul va avea un președinte ales pentru 4 ani (beneficiar de imunitatea acordată demnitarilor), un Consiliu de Autoadministrare din care fac parte 77 de consilieri și 8 Scaune regionale.

Consiliul își poate organiza propriile instituții și adoptă deciziile valabile în regiune. De asemenea, poliția locală, cultura, învățământul de orice formă, problemele sociale, mass-media, administrarea patrimoniului de stat de interes regional, reprezentarea, păstrarea tradițiilor, sunt printre competențele Consiliului, cele 8 Scaune regionale funcționând pe principiul unor autorități locale subordonate Consiliului.

Art. 49: “Consiliul Scaunal poate adopta hotărâri cu privire la controlul asupra activității poliției locale, cu privire la numirea, demiterea personalului, la înființarea poliției proprii, în conformitate cu reglementările în vigoare.”

Art. 51: “Consiliul Scaunal asigură organizarea, funcționarea, controlul și îndrumarea învățământului la nivel preșcolar, elementar, liceal, postliceal și superior.”

Bugetul Ținutului Secuiesc se va face din bugetul de stat, prin colectarea taxelor și impozitelor, dar și prin instituirea unor taxe și impozite regionale.

Art. 104: “Autoritățile de autoadministrare ale Ținutului Secuiesc efectuează colectarea impozitelor de stat și locale, luând măsuri în domeniul fiscal care vizează această activitate.”

Guvernul României va supraveghea activitatea și respectarea legalității prin prefectul numit în regiune, care va avea și competența medierii unor eventuale neînțelegeri între Regiune și Executivul de la București. În schimb, legile adoptate de Parlamentul României ar putea fi adoptate sau nu în Ținut.

Art. 119, alin. (3): “Legile și ordonanțele precum și alte acte normative emise de Parlamentul României și de către Guvernul României, care au reglementări valabile și în Ținutul Secuiesc, pot fi adoptat de Consiiului de Autoadministrare, iar printr-o hotărâre luată cu o majoritate de 2/3 a membrilor, Consiliul își poate exercita dreptul de a solicita rediscutarea actelor normative în cauză.”

AICI, proiectul integral.

Sursa: legestart.ro