Veterinarii trebuie să continue cu vaccinarea antirabică a câinilor pe baza legislaţiei în vigoare, până la modificarea acesteia, ca urmare a deciziei CCR privind neconstituţionalitatea unor dispoziţii din OUG nr. 155/2011 privind adoptarea programului de gestionarea a câinilor fără stăpân, a anunţat, luni, şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Mureş, Kincses Sandor.

„Atunci când va apărea în Monitorul Oficial hotărârea Curţii Constituţionale a României şi se va trece la modificarea ordonanţei, abia atunci se va renunţa la această obligativitate. Până atunci noi lucrăm în baza legilor în vigoare. Oamenii comentează, iar doctorii au găsit acum o scuză în plus de ce nu îşi fac treaba. Noi lucrăm după legi în vigoare şi le-am cerut să respecte Ordinul nr. 1 care este valabil. Până nu vom primi ceva oficial, nu renunţăm la această măsură”, a declarat, pentru AGERPRES, Kincses Sandor.

Acesta a spus că, până la sfârşitul lunii ianuarie, dintr-un efectiv de peste 50.000 de câini, în judeţul Mureş au fost vaccinaţi antirabic şi microcipaţi în jur de 18.000, anul trecut fiind vaccinat antirabic cam 90% din efectiv, însă problema după decizia CCR va consta în lipsa unei metode de identificare a câinilor.

„Sunt curios care va fi metoda de identificare a câinilor după ce se va renunţa la această măsură. Cum identificăm un câine pierdut sau un câine care a muşcat pe cineva? Acum e simplu, citeşti microcipul şi afli proprietarul. Dacă această metodă este declarată neconstituţională, atunci proprietarii care au fost conştiincioşi, au respectat legea şi şi-au microcipat câinii, vor fi luaţi de proşti. În străinătate câinii se identifică tot prin cip, dar România este o ţară atipică, nu există în Europa o ţară în care câinii să fie crescuţi pe stradă, ca la noi”, a arătat Kincses Sandor.

CCR a admis obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 133 alineatul (5) şi articolul 134 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân formulată de Asociaţia Registrul Electronic al Animalelor Domestice şi de Companie (READC).

Asociaţia READC susţine că medicii veterinari de circumscripţie din întreaga ţară au obligativitatea de a vaccina antirabic gratuit toate carnasierele domestice (câini şi pisici) din teritoriul concesionat şi de a le înscrie în registrul gratuit „Boli şi Vaccinuri” al ANSVSA, dar şi în cel cu plata, RECS, costurile vaccinării antirabice fiind suportate de la bugetul de stat.

Reprezentanţii asociaţiei au arătat că legea obligă proprietarii de câini şi pisici să-i vaccineze antirabic, însă condiţionarea acestui vaccin gratuit de acţiuni cu plată face ca aproximativ 75% dintre ei sa rămână nevaccinaţi, deoarece majoritatea proprietarilor nu-şi permit plata costurilor anexe vaccinării gratuite.

Sursa:agerpres.ro