Reprezentanții Ligii Studenților din Tîrgu Mureș au anunțat că recrutează voluntari pentru a XXII-a ediţie a Congresului International pentru Studenţi, Tineri Doctori şi Farmacişti „Marisiensis”, care va avea loc în perioada 28 martie – 1 aprilie 2018, la UMF Tîrgu Mureș şi în spitalele afiliate.

„La fel ca orice proiect, o bună desfășurare a Congresului nu poate avea loc fără o echipă bine organizată, dedicată și, mai ales, serioasă. Deși implicarea fiecăruia este binevenită, este necesar un proces de selecție pe baza căruia se va forma această echipă. Completarea acestui formular (https://goo.gl/hKZBtf) până în data de 18 februarie 2018 ora 23:59 reprezintă primul pas spre experiența „Marisiensis” 2018. Pentru a avea șansa de a participa ca voluntar, sunteți rugați să completați formularul de mai jos, pe baza căruia se va face o selecție inițială care va fi urmată de o sesiune de interviuri. Acceptarea la interviuri se va face pe baza unui e-mail care va conține data și ora programării”, au transmis reprezentanții Comitetului de Organizare.

Organizat în parteneriat cu UMF Tîrgu Mureș, Congresul „Marisiensis” este unul dintre cele mai mari congrese ale tinerilor medicinişti şi farmacişti din România. Manifestarea reunește anual cadre universitare, lectori, studenți și invitați din țară și din străinătate. Congresul reprezintă pentru tinerii medici și farmaciști un bun prilej de a-și prezenta rezultatele cercetării.

„Principalii noştri parteneri, conducerea Universităţii şi cadrele didactice, sunt receptivi la inovaţie, se remarcă prin excelenţă academică şi profesională. Congresul reprezintă oportunitatea perfectă de a vă prezenta rezultatele cercetării şi de a lua parte la numeroase cursuri şi workshop-uri în care vor fi prezentate cele mai recente descoperiri. Ajuns la a XXII-a ediţie, standardele Congresului sunt ridicate: cadre didactice internaţionale, workshop-uri în cel mai modern centru de simulare din România şi în centrul de medicină de urgenţă, un program social captivant şi cele mai primitoare gazde”, a precizat Iuliu Cocuz, președintele Comitetului de Organizare „Marisiensis” 2018.

Pentru detalii și nelămuriri, contactați echipa Comitetului de Organizare:
Andreea-Adelina Dinu: andreeaadelina02@gmail.com
Dragoș-Mihai Corău: dragos_corau@yahoo.com

Sursa: blog UMF / Foto: Dragos Matei