Alte mini-concedii mascate, pe bani publici…

In urma cu cateva zile publicam materialul – Sefu’ de la scoli merge in „delegatie” 7 zile in Germania, impreuna cu 3 tovarasi si un sofer! Proiectul a fost supus la vot in sedinta CL Tirgu Mures, unde, cum era de asteptat, „asocierea intru risipa banului public” UDMR+PNL+PSD, a votat aceasta deplasare inutila pe bani publici a nepotului primarului-inculpat, Horatiu Lobont si gasca lui. Voturi impotriva au fost din partea consilierilor POL.

Consilierul POL Radu Balas, posta pe pagina proprie, referitor la acest subiect: „Consider că pentru a vedea noutățile privind diverse materiale didactice e suficient să accesezi câteva pagini de internet, nu e necesar să mergi în Germania. Una peste alta, în oraș laboratoarele din școli au ustensile din anul 1950, în ciuda vizitelor la tîrguri de peste hotare.”

„Unul dintre subiectele marcate de inutilitate, ale Direcţiei Şcoli, a fost mai aprig dezbătut în şedinţa din 30 ianuarie 2018. Acesta s-a referit la deplasarea unei noi delegaţii, din bani publici, la Târgu Educaţional de la Hanovra. Asta după ce, anul trecut, a avut loc o deplasare similară, din care Tîrgu Mureș-ul nu s-a ales cu nimic. În plus, această deplasare a fost motivată de necesitatea realizării de parteneriate în vederea unor achiziții ulterioare, doar că primăria nu poate cumpăra nimic direct de la vreun comerciant străin, achizițiile urmând a fi efectuate pe SEAP, fără garanția că cineva îți va oferi exact produsul dorit. Mai mult, consider că pentru a vedea noutățile privind diverse materiale didactice e suficient să accesezi câteva pagini de internet, nu e necesar să mergi în Germania. Una peste alta, în oraș laboratoarele din școli au ustensile din anul 1950, în ciuda vizitelor (în fapt, niște mini-concedii mascate) la tîrguri de peste hotare,” mai spune consilierul pe pagina oameniliberi.com

Imagine cu destinatia de mii de euro in „interes de serviciu”…

MS / Foto cop: colaj