Tocmai el si-a gasit sa vorbeasca de ilegalitati…

Compania Delgaz Grid a reacţionat, miercuri, la declaraţiile primarului din Târgu Mureş, Dorin Florea, că ar fi blocat un proiect cu finanţare europeană de circa 3 milioane de euro din cauza unei lucrări executate “ilegal” de companie, operatorul privat menţionând că a respectat toate condiţiile Primăriei cu privire la această investiţie, deşi acestea ar fi fost schimbate pe parcurs de către municipalitate.

“Compania noastră a primit în anul 2013 autorizaţia de construire din partea Primăriei Târgu Mureş pentru un proiect de investiţii de înlocuire a conductelor şi branşamentelor pe o lungime de circa 2,5 kilometri pe str. Calea Sighişoarei. Autorizaţia prevedea amplasarea reţelei pe domeniul public, în afara carosabilului. În baza acesteia şi a autorizaţiei de spargere, fiind respectate toate condiţiile impuse de către Primăria Târgu Mureş, compania noastră a construit 362 de metri din lucrarea de investiţii. Ulterior în 30.09.2014, Primăria Târgu Mureş a retras autorizaţia de spargere, neputând fi continuate lucrările”, precizează Delgaz Grid, în răspuns la acuzaţiile primarului Florea potrivit cărora societatea a construit conducta de alimentare cu gaz metan cu 9 metri mai jos decât era prevăzut în avize.

Compania susţine că a solicitat continuarea lucrărilor şi eliberarea de noi autorizaţii de spargere, însă Primăria Târgu Mureş a trimis o scrisoare, în data de 07.05.2015, în care anunţă lărgirea străzii Calea Sighişoarei care implică lucrări la o adâncime de 1,2 metri.

“Având în vedere această solicitare, compania noastră a decis să reamplaseze reţeaua deja construită la o adâncime minimă de 1,4 metri pentru a permite lucrările de lărgire a străzii Calea Sighişoarei. Primăria a emis autorizaţia de spargere fără a impune condiţii legate de traseu. Astfel, compania a reamplasat, pe cheltuiala proprie, conducta la adâncimea de 1,4 metri, respectând cerinţele Primăriei de lărgire a străzii Calea Sighişoarei. După reamplasarea conductei, în 24.08.2015 s-a primit o nouă adresă din partea Primăriei referitor la faptul că nu s-a respectat amplasamentul, dar aşa cum am menţionat anterior în autorizaţia acordată nu era vreo referire la amplasament. Drept urmare, lucrarea a fost sistată. O lună mai târziu, Primăria ne solicită o nouă documentaţie pentru ca reţeaua de gaz să fie amplasată la 4 metri de rigola drumului, în proprietăţi private. Cu toate că autorizaţia de construire din 2013 era valabilă pentru domeniul public, compania Delgaz Grid a fost de acord cu repoziţionarea reţelei de gaz cu condiţia ca Primăria Târgu Mureş să obţină acordul proprietarilor, însă Primăria nu a fost de acord”, a arătat Delgaz Grid, în răspunsul transmis AGERPRES.

Compania a menţionat şi că, în data de 13.07.2017, a fost sancţionată cu amendă de către Poliţia Locală Târgu Mureş pentru că nu “a respectat autorizaţia de construire din 2013, măsurile dispuse fiind extragerea conductei montate şi reamplasarea acesteia”.

“Amenda a fost contestată în instanţă, întrucât compania noastră a respectat toate condiţiile Primăriei Târgu Mureş privind reţeaua de gaz de pe str. Calea Sighişoarei. Prin urmare, compania noastră a dovedit întreaga disponibilitatea de a coopera cu Primăria Târgu Mureş cu toate că aceasta a solicitat în această perioadă o serie de modificări la proiectul de investiţii de pe str. Calea Sighişoarei. Delgaz Grid îşi menţine în continuare intenţia de a colabora cu Primăria Târgu Mureş în calitate de parteneri, în scopul siguranţei cetăţenilor, acest lucru fiind posibil numai cu respectarea legilor, normativelor şi reglementărilor în vigoare”, a mai precizat compania.

Primarul municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că l-a informat pe ambasadorul Germaniei în România, Cord Meier-Klodt, că municipiul riscă să piardă o finanţare europeană de circa 3 milioane de euro din cauza unei ‘lucrări ilegale’ executată de compania E.ON cu acţionariat german, care deţine operatorul de distribuţie gaze Delgaz Grid.

Dorin Florea a susţinut că societatea comercială a construit conducta de alimentare cu gaz metan cu 9 metri mai jos decât era prevăzut în avize şi că deşi şi-a recunoscut greşeala, nu a remediat situaţia timp de 3 ani, preferând să apeleze la instanţa de judecată, motiv pentru care a blocat orice iniţiativă a Primăriei Târgu Mureş.

Edilul a mai susţinut că, în acest fel, a fost blocat şi proiectul de lărgire la patru benzi a şoselei de centură Calea Sighişoarei, pentru care se preconiza accesarea unei finanţări europene în valoare de circa 3 milioane de euro.

Sursa:agerpres.ro / Foto: colaj