Două persoane au fost surprinse, sâmbătă, de o avalanşă produsă în Masivul Făgăraş, în zona Bâlea, la faţa locului ajungând salvamontiştii. Elicopterul trimis de la Tîrgu Mureș a preluat victimele, transmite corespondentul Mediafax.

Cele două victime ale avalanşei din Munţii Făgăraş preluate cu elicopterul SMURD, care are un troliu, întrucât o eventuală aterizare ar fi putut produce o altă avalanşă. O persoană din echipa medicală a coborât cu troliul pentru a prelua victimele.

„15 turişti au fost prinşi de o avalansă, există şi două persoane rănite. S-a trimis acolo salvamontul, jandarmeria montană şi un elicopter SMURD de la Târgu Mureş, care are şi troliu în dotare şi cele două persoane rănite vor fi scoase cu ajutorul troliului, fără să aterizeze deoarece există în continuare riscul de avalanşă. Din echipa medicală, va coborâ o persoană, care o să îi urce pe rând în elicopter, după care vor fi duşi într-un loc în apropiere, unde elicopterul poate ateriza pentru a fi consultaţi”.

Potrivit sursei citate, cele două persoane rănite nu sunt în stare gravă, ele fiind conştiente.

Şeful Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu, a declarat că sâmbătă, în jurul orei 14, s-a produs o avalanşă în Masivul Făgăraş, în zona Capra.

Două persoane care făceau parte dintr-un grup de 15 turişti au fost surprinse de avalanşă.

“Sunt două persoane prinse de avalanşă, dintre care o fată care are dureri de şold. S-a întâmplat aproape de Bâlea. Sunt salvamontişti lângă ei, se aşteaptă un elicopter SMURD care să-i transporte la spital”, a declarat Sănduloiu.

Potrivit acestuia, celelalte persoane din grup vor fi cazate peste noapte la cota 2000, în zonă fiind în continuare pericol de avalanşă.

Sursa: mediafax.ro