Spune-mi cu cine te insotesti, ca sa-ti spun cine esti! La ei, intotdeauna exista un “dar”…

Proiectul “Parc Auto pentru Sporturi cu Motor – Transilvania Motor Ring” a fost finalizat, însă recepţia lucrărilor fost amânată cu 90 de zile din cauza unei alunecări de teren, într-o zonă care nu afectează pista, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Peter Ferenc.

“La Parcul auto pentru sporturi cu motor lucrările s-au finalizat, suntem în perioada de recepţie a investiţiei, recepţia fiind suspendată din cauza unor defecţiuni constatate, o tasare a terenului într-o zonă care nu afectează pista de rulare. Recepţia e suspendată 90 de zile”, a precizat Peter Ferenc, el afirmând că proiectul trebuie finalizat până la sfârşitul anului viitor.

Proiectul a avut iniţial valoarea totală de 58.136.243,07 lei, a fost finanţat în mare parte prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, însă în urma întârzierii lucrărilor din cauza constructorului care a fost evacuat după un proces în instanţă, a trebuit finalizat din fonduri proprii ale administraţiei judeţene.

Consiliul Judeţean Mureş a reluat lucrările la cel mai amplu proiect al său, “Parc Auto pentru Sporturi cu Motor – Transilvania Motor Ring”, în luna februarie a acestui an, după aproape patru ani de la întreruperea acestora, fapt ce a dus la pierderea unei părţi din finanţarea europeană din cauza neonorării contractului de către câştigătorul iniţial al licitaţiei.


La fel s-a intamplat si cu proiectul de la Spitalul Clinic Judetean Mures – Cladire de milioane de euroin paragina! – doar ca aici nici n-au mai reluat lucrarile!


Consiliul Judeţean Mureş s-a judecat timp de doi ani pentru evacuarea constructorului italian Cooperativa Edile Appennino SCRL de pe amplasamentul lucrărilor de investiţii “Parc Auto pentru Sporturi cu Motor – Transilvania Motor Ring”, însă între timp a pierdut aproape jumătate din finanţarea europeană. Pentru ca banii europeni să nu trebuiască restituiţi, CJ Mureş a decis continuarea lucrării din fonduri proprii, alocând suma de 20.998.354,34 lei fără TVA.

“Transilvania Motor Ring” este proiectat pentru o suprafaţă de peste 50 de hectare, este prevăzut cu un circuit de viteză de peste 3,5 kilometri, cu sistem de cronometraj, control concurs şi punct de informare, o clădire centrală cu spaţii pentru oficiali şi presă, boxe duble, tribune, restaurante, depozite, parcări, dar şi spaţii de lucru pentru echipe.

Conform estimărilor, “Transilvania Motor Ring”, care este proiectat după modelul Hungaroring, circuitul de Formula 1 din Ungaria, dar la dimensiuni mai reduse, ar urma să creeze 35 de locuri de muncă permanente şi peste 180 pe termen scurt şi va aduce în judeţ circa 10.000 de turişti.

Sursa: agerpres.ro


Va reamintim de materialul publlicat in octombrie – Familia Florea preia in administrare Transilvania Motor Ring!? VIDEO