Parinte, copil, prieten… toti sunt asteptati acasa sanatosi! Atentie la intoarcerea din minivacanta de Craciun!

In ultimele 24 de ore…

* În ziua de 26.12.2017, la ora 03:24, polițiști din cadrul Biroului Rutier — Poliția Municipiului Tg. Mureș au fost sesizați despre faptul ca la intersecția str. Pandurilor cu Bulevardul 1 Decembrie 1918, a avut loc un accident de circulație soldat doar cu pagube materiale.

La fața locului au fost identificate doua autoturisme avariate, iar în urma testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, s-a constatat că unul dintre aceștia a condus sub influența alcoolului, aparatul indicând valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma celor constatate, conducătorul auto a fost condus la sediul U.P.U. SMURD Tg-Mureș unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

* În ziua de 26.12.2017, la ora 17.29, un bărbat din mun. Tg. Mureș, a condus un autoturism care pe strada Dezrobirii din Tg. Mureș a fost implicat intr-un accident rutier soldat cu pagube materiale.

În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorului auto i-a rezultat o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

* În ziua de 27.12.2017, ora 02 :00, patrula de siguranță publică a oprit pe strada Ștefan Cicio Pop, un autovehicul condus de un tânăr, de 17 ani.

În urma testării cu etilotestul, minorului i-a rezultat o valoare de 0.18 mg/l alcool pur in aerul expirat.

Cercetările sunt continuate pentru infracțiunea de conducerea unui autoturism fără permis de conducere.

* La data de 26.12.2017, în jurul orei 18:08, un echipaj de poliție din cadrul Biroului Rutier Reghin a oprit pe str. Iernuțeni, condus de un tânăr, din Reghin.

În urma verificărilor efectuate în baza de date s-a constatat faptul că autoturismul avea numerele de înmatriculare provizorii, expirate din data de 02.12.2017.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

* În ziua de 27.12.2017, în jurul orei 00.20, polițiștii Compartimentului Siguranță Publică și Patrulare din cadrul Poliției Stațiunii Sovata, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un tânăr, de 21 de ani, a condus un autoturism, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Fiind testat cu etilotestul, rezultatul a fost de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

* La data de 26.12.2017, ora 15:00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Gornești au identificat în traficul rutier, pe DC 20, în localitatea Cotuș, un autovehicul condus de un bărbat, de 39 de ani.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta nu este posesor de permis de conducere, iar numerele de înmatriculare ale mașinii sunt expirate din data de 30.11.2017.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui auto neînmatriculat.

IPJ Mures / Foto: arhiva