De aici si intrebarea: ce rost are “politia” locala…

Despre fostii gardieni publici, stim ca au salarii si norma de hrana de multe zeci de mii de lei si ca e plin de fosti SRIsti pensionati si reincadrati in munca in aceste structuri inutile, cumuland pensie+salariu de invidiat, dar chiar nu stim ce rost au: masinile parcate aiurea pe trotuare sau blocand benzi de circulatie, exista; constructii fara autorizatie care continua lucrarile, exista;

Sa “existe” doar pentru a anunta politia adevarata?!

Angajaţii Poliţiei Locale din Tîrnăveni au sesizat Poliţia Municipiului Tîrnăveni despre faptul că au depistat doi tineri ce aveau asupra lor cabluri electrice şi componente motor.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale ai Poliţiei Municipiului Tîrnăveni, au stabilit faptul că doi tineri, de 20, respectiv 28 de ani, ambii din municipiul Tîrnăveni, ar fi pătruns prin efracţie în incinta unei societăţi comerciale de unde ar fi sustras cabluri electrice şi componente motor, in valoare de aproximativ 9.000 de lei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cu tânărul de 20 de ani în stare de reținere preventivă pentru 24 de ore în cadrul Centrului de Reținere și Arestare al I.P.J. Mureș.

IPJ Mures / Foto: colaj arhiva