La data de 05.12.2017, în urma unei acţiuni desfăşurate de poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Breaza, 4 persoane au fost prinse în flagrant, în timp ce transportau lemn sustras din pădure.

În fapt, cele 4 persoane, ar fi tăiat de pe picior mai mulţi arbori specia carpen şi i-ar fi transportat cu ajutorul unor căruţe la domiciliu.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au stabilit că persoanele bănuite de comiterea infracţiunii ar fi două persoane majore, de 33 şi 43 de ani, precum şi doi minori.

Din verificări, a reieşit faptul că persoanele identificate în flagrant au mai fost sancţionate contravențional în ultimele 6 luni pentru încălcări ale legii din domeniul silvic.

Masa lemnoasă, cele două atelaje, precum şi harnașamentele cabalinelor de tracțiune  au fost ridicate în vederea confiscării.

Totodată au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 4000 de lei.

La acţiune au participat jandarmi şi reprezentanţi ai Direcției Silvice Mureș.

IPJ Mures / Foto: colaj arhiva