Oficial nu este recunoscuta adevarata dimensiune a fenomenului…

Copiii lăsați singuri acasă, în urma migrației economice a unuia sau a ambilor părinți, reprezintă unul dintre fenomele sociale de amploare ale României postcomuniste, cu efecte negative asupra protecției drepturilor copilului. Chiar dacă statisticile oficiale nu reușesc încă să surprindă adevărata dimensiune a fenomenului, ele indică o îmbunătățire a recunoașterii fenomenului de către autoritățile locale: astfel, datele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție au înregistrat o creștere semnificativă în ultima perioadă, de la 85.000 în decembrie 2015 la peste 96.700 în iunie 2017.

Datele culese de Salvați Copiii de la Inspectoratele Școlare Județene au relevat un număr mult mai mare de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate, peste 212.000 de copii, iar aceste date nu sunt nici ele complete, pentru că includ doar copiii înscriși în sistemul educațional. Adăugând și copiii de vârstă antepreșcolară și pe cei neînscriși la școală sau care au abandonat școala, estimăm că numărul total al copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate se ridică la aproximativ 250.000.

Amploarea fenomenului copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate a impus dezvoltarea unei rețele de servicii specializate. Astfel, Organizația Salvați Copiii a dezvoltat, încă din 2010, un program complex destinat copiilor rămași singuri acasă, prin intermediul a 17 centre locale. Peste 6.000 de copii şi 4.300 de reprezentanți ai lor au beneficiat până acum de servicii de intervenție directă. Peste 92.000 de persoane din 950 de localități – părinți, copii și specialiști – au fost informate cu privire la impactul negativ pe care plecarea părinților îl are asupra copiilor rămași acasă, precum și cu privire la obligațiile care le revin părinților la părăsirea țării.

Ca urmare a eforturilor Salvați Copiii, protecția copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate a fost reglementată legal, prin includerea, în anul 2013, în Legea 272/2004, a unei secțiuni speciale, Secțiunea 4 din Capitolul VI, Protecția copilului cu părinți plecați la muncă în străinătate

Despre proiectul Salvați Copiii dedicat copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate

În cadrul proiectului, copiii afectați de migrația economică a părinților, părinții acestora și persoanele în grija cărora au rămas copiii beneficiază de servicii de suport educațional, psihologic și social, prin programele locale din orașele Târgu Mureș, București, Pitești, Brașov, Craiova, Mangalia, Târgoviște, Petrila, Lupeni, Reșița, Iași, Piatra Neamț, Sighișoara, Suceava, Negrești, Timișoara.

O componentă importantă a proiectului o reprezintă serviciul de consiliere telefonică și online destinat protecției copiilor afectați de migrația economică a părinților, singurul serviciu de acest tip din România. Linia telefonică Help Line 0800.070.040, oferită de Digi, este apelabilă gratuit pe teritoriul României, din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă, de luni până vineri, între orele 9:30-17:30. Platforma online www.copiisinguriacasa.ro include articole dedicate părinților și persoanelor în grija cărora au rămas copiii, specialiștilor din domeniu, dar și copiilor, precum și o secțiune prin care se pot adresa întrebări specialiștilor Salvați Copiii, care oferă în timp util răspunsuri prin e-mail.

Susținători proiect: RCS&RDS, Metropolitan Life, Banca Transilvania.