Consiliul Judeţean Extraordinar al Liderilor filialei Mureş a CNSLR – Frăţia a dat, luni, un vot favorabil demarării procedurilor preliminare pentru declanşarea grevei generale, a anunţat conducerea formaţiunii sindicale judeţene. 

Astfel, cu majoritate de voturi şi două abţineri, liderii sindicatelor afiliate la UJSL Mureş – CNSLR Frăţia au fost de acord cu calendarul activităţilor obligatorii necesar declanşării grevei generale, prima etapă fiind strângerea de semnături, care trebuie să se încheie până în data de 17 noiembrie.

Liderul USJL Mureş – CNSLR Frăţia, Călin Orlando Cociş, a declarat, într-o conferinţă de presă, că demararea procedurilor pentru greva generală are la bază intenţia Guvernului de modificare a Codului Fiscal, în privinţa trecerii contribuţiilor de la angajator la angajat, fapt ce va duce, în special în sectorul privat, la scăderi salariale şi la pierderea unor locuri de muncă.

În plus, a spus Cociş, sindicatele sunt nemulţumite şi de modul în care se derulează negocierile pe marginea modificării Legii 62/2011, privind dialogul social, care nu oferă o protecţie reală a angajaţilor, iar cele trei variante de modificare propuse de Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social ”sunt mai proaste decât legea actuală”.

Călin Orlando Cociş a arătat că România este ţara care a impus cel mai mare prag necesar pentru obţinerea reprezentativităţii organizaţiilor sindicale la nivel de companie, adică de 50%+1, şi că sindicaliştii solicită scăderea acestuia la 30%.

”Actuala Lege a dialogului social nu permite negocierea de contracte colective de muncă pe ramură şi limitează dreptul la grevă al unor categorii de angajaţi, în special în sectorul bugetar, în condiţiile în care dreptul la grevă este garantat prin Constituţie”, a susţinut liderul CNSLR Frăţia Mureş.

Sursa:agerpres.ro