Mediatorii din România speră ca prin modificările legislative depuse de Ministerul Justiţiei în Parlament, potrivit cărora în anumite cazuri prima şedinţă de judecată să fie de fapt o mediere, domeniile medierii şi arbitrajului să se relanseze, a declarat vineri preşedintele Asociaţiei Mediatorilor Mureş, Alin Romulus Păcurar. 

”Modificările aduse Legii 192 sunt acum în Comisia Juridică din Camera Deputaţilor. Domnul ministru Tudorel Toader a depus în Parlament propunerile de modificare. În ce priveşte medierea, am propus, prin Consiliul de Mediere, o serie de modificări. În litigiile de divorţ unde există un minor, pe principiul interesul superior al minorului, primul termen de judecată de fapt va fi şedinţă de mediere. Pentru că mediatorul, fiind un profesionist în comunicare, va clădi pe interesul superior al minorului şi va putea să aducă părinţii la un plan de îngrijire părintească, pe anul parental, care, constrasemnat de un jurist de partea celor care divorţează, va putea să meargă cu acel document ca fiind executoriu, nemaifiind nevoie ca instanţa de judecată să pronunţe divorţul. O altă modificare, în relaţiile de litigii de afaceri – mediul de afaceri, protecţia consumatorului etc – Consiliul de Mediere a propus ca şi modificări, ca prima şedinţa să fie de mediere, iar astfel să demonstreze atât reclamantul, cât şi pârâtul că au încercat să soluţioneze litigiul pe calea medierii’‘, a declarat presei Alin Romulus Păcurar.

El a precizat că prin modificările aduse legii privind medierea se doreşte o corelare cu drepturile comunitare, ”care nu doar recomandă, dar obligă într-un fel şi statul român să apeleze la această justiţie alternativă, faţă de cea clasică, statală, adică la mediere şi arbitraj”.

Mediatorul a spus că, dacă în străinătate se foloseşte frecvent conceptul de mediere şi arbitraj, în România acesta nu este cunoscut ”nici în proporţie de 1%”.

”De aceea modificările aduse legii va relansa medierea şi profesia de mediator în România, mergând pe drepturile cetăţeanului de a alege modul de stingere a unui conflict. În Italia medierea a fost obligatorie un an, până când s-a stabilit că aceasta este facultativă. Dar a fost suficient un an şi au învăţat, iar acum 70% dintre cei care au un conflict apelează mai întâi la mediere, apoi la instanţele de judecată. Se doreşte ca medierea să fie o etapă, înainte de accesarea instanţei de judecată”, a afirmat Păcurar.

La Târgu Mureş, s-a desfăşurat vineri şi sâmbătă Reuniunea Mediatorilor din Transilvania, ediţia a II-a.

Sursa:agerpres.ro / Foto:ablcareers.com