Desi la Tirgu Mures inca nu este deschis aeroportul, este important de stiut pentru pasagerii mureseni care folosesc alte aeroporturi functionale…

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală și de Est, a introdus din 29 octombrie noua politică de bagaje, care permite tuturor pasagerilor să călătorească gratuit cu un bagaj mare de mână.

Pasagerii vor avea automat dreptul de a aduce la bordul aeronavei un singur bagaj de mână cu dimensiuni maxime de 55 x 40 x 23 centimetri și o greutate maximă de 10 kilograme, ca parte a prețului biletului lor, informează profit.ro.

De asemenea, pasagerii vor putea să aibă asupra lor articole de tip “duty free” achiziționate în aeroport, după controlul de Securitate.

Pentru acei pasageri care doresc să beneficieze de bagaje suplimentare, serviciul WIZZ Priority le permite să aducă la bord un bagaj adițional mic care să fie amplasat sub scaun, cu dimensiuni maxime de 40x30x18cm. Acest serviciu le garantează că bagajul de mână gratuit va fi plasat în cabină și le permite pasagerilor să se afle printre primii în aeronavă (să sară peste coada de la ambarcare).

Sursa:profit.ro / Foto:checkin.net