Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă începând de luni, ora 18:00, până marți la ora 12:00, în 21 de județe.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, vântul va continua să prezinte intensificări la munte, unde viteza la rafală va mai depăși temporar 65-70 km/h, iar în zona înaltă a Carpaților Meridionali și a Carpaților de Curbură, rafalele vor depăși 90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.

ANM precizează că vremea va deveni rece în toate regiunile, astfel încât temperaturile minime vor fi negative, în noaptea de luni spre marți (30/31 octombrie), în jumătatea de nord a țării, iar în noaptea de marți spre miercuri (31 octombrie/1 noiembrie) în toate regiunile.

Județele vizate de avertizarea Cod galben sunt Suceava, Botoșani, Iași, Harghita, Covasna, integral, și Maramureș, Bistrița Năsăud, Neamț, Mureș, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Brașov, Argeș, Sibiu, Vâlcea, Alba, Gorj, Hunedoara și Caraș Severin , parțial.

Sursa:agerpres.ro / Foto: colaj