Uite vaca, nu e vaca…

În urma controalelor efectuate de Oficiul Judeţean de Zootehnie (OJZ) Mureş la un eşantinon de 233 de beneficiari de subvenţii din judeţ s-a constatat lipsa a 3.186 de animale, dintre care 3.157 de ovine şi 29 de bovine.

‘Conform Acordului de delegare încheiat între Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură şi Agenţia Naţională de Zootehnie, OJZ Mureş a efectuat, în perioada 10 iulie – 25 august 2017, controlul la faţa locului pentru verificarea respectării condiţiilor de eligibilitate specifice privind acordarea ajutoarelor naţionale tranzitorii şi a sprijinului cuplat în sectorul zootehnic. Analizând rezultatele controlului se constată că, din totalul animalelor eşantionate, de 46.258 de capete, la faţa locului au fost găsite 43.072 de capete, înregistrându-se o lipsă de 3.186 de capete, adică 6,88%’, a declarat, marţi, Maria Fola, de la OJZ Mureş, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural Mureş.

Şeful Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Mureş, Ovidiu Săvăşcă, a precizat că cei 233 de beneficiari eşantionaţi la care a făcut referire reprezentanta OJZ Mureş reprezintă în jur de 5% din totalul beneficiarilor de subvenţii din judeţul Mureş.

Acesta a precizat că, indiferent de motivele invocate, fermierii au obligaţia ca, timp de 100 de zile de la data depunerii cererii de plată, să menţină în exploataţie animalele.

Sursa: agerpres.ro