Salariile angajaţilor din Ministerul Dezvoltării Regionale care se ocupă de implementarea controversatului program PNDL, vor creşte cu 75%. Este vorba de programul prin care guvernarea PSD-socialista arunca cu cifre de multe sute de milioane de lei, care prevad proiecte de dezvoltare pentru judete – cifre si proiecte promovate de toata presa locala, probabil cu scop de promovare a PSDului -, dar care putin probabil ca vor fi puse in practica vreodata!

Vicepremierul Sevil Shhaideh a solicitat o derogare de la recent intrata în vigoare Lege a salarizării unitare, potrivit unui proiect de ordonanță. Se va naște o nouă categorie de bugetari de lux, cu salarii similare celor care gestionează fondurile europene. Majorările salariale nu mai aşteaptă anul 2018, cum au fost păsuiţi angajaţii din Educaţie şi Sănătate, ci intră în vigoare din acest an!

În Nota de fundamentare întocmită la proiectul de ordonanță, majorarea cu 75% a salariilor este justificată prin „volumul mare de activitate” al angajaților care se ocupă de PNDL. Inițiatorii mai susțin că, prin acordarea majorării de 75%, s-ar asigura „un tratament egal și nediscriminatoriu” pentru angajații care gestionează PNDL comparativ cu cei care se ocupă de fondurilor europene.

Suma necesară pentru acoperirea majorării salariale este de aproximativ 2.000.000 lei în anul 2017, respectiv de aproximativ 7.500.000 lei anual începând cu anul 2018În medie, fiecare angajat care se ocupă de programul gigant al lui Sevil Shhaideh va primi încă 6.200 de lei pe lună.

Sursa:realitatea.net / Foto: colaj