Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare catolică și ortodoxă celebrată pe 15 august în care se comemorează moartea fecioarei Maria.

Singura biserică cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Tîrgu Mureș se află în cartierul Tudor. Aici se găsește și o grotă a Preacuratei Fecioare Maria de la Lourdes unde ea s-a prezentat lumii ca fiind Neprihănita Zămislire.

Creștinii din tot orașul vin mereu în această „oază de liniște”, atrași fiind atât de arhitectura deosebită a construcției dar și de faptul că poarta bisericii este permanent deschisă și se pot reculege oricând pe parcursul zilei.

De hramul sărbătorii, în 15 august, pe lângă Sfânta Liturghie solemnă va avea loc și o procesiune cu statuia Sfintei Fecioare Maria, spune parohul bisericii, preotul greco-catolic, Ioan Fărcaș.

Sursa: RTM