Consiliul Județean Mureș organizează în fiecare an concurs de proiecte cu finanțare nerambursabilă pentru activități în domeniile cultură, culte, sport și asistență socială. La începutul anului 2017 bugetul inițial de 400.000 pentru proiectele depuse pentru domeniul asistență socială a crescut la 600.000. În cadrul rectificării bugetare aprobate astăzi consilierii județeni au votat a doua majorare a acestui buget cu suma de 200.000 pentru a veni în sprijinul asociaţilor şi fundaţilor care prestează servicii sociale. Astfel luna viitoare se va lansa a doua sesiune de finanţare a proiectelor sociale.

În cadrul rectificării bugetare a fost majorat şi bugetul Spitalului Clinic Județean Mureș cu suma de 9.279.000 lei pe secțiunea de funcționare, ca urmare a unor acte adiționale încheiate cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Mureș și cu Direcția de Sănătate Publică pentru programe naționale de sănătate.

Speram ca din cei aproape 10 milioane de lei – managerul Spitalului Clinic Județean Mureș, Dr. Dan Ștefan SÎMPĂLEAN -, sa reuseasca sa repare Computerul Tomograf, care sta stricat de aproape doua luni, din lipsa de fonduri! Chiar suntem curiosi in cat timp va rezolva problema, avand in vedere ca fostul manager Dr. Ovidiu Butuc a avut nevoie de aproape un an pentru a solutiona un caz identic si care si-a atras astfel cateva controale DNA, la vremea respectiva.

De asemenea, a fost inclusă în buget suma de 105.000 lei pentru achiziționarea a 35 de calculatoare pentru aparatul propriu, acestea urmând să înlocuiască echipamente uzate aflate în folosinţă de 9-12 ani.

CJ Mures / Foto: colaj imagini