Probabil ca urmare a mai multor postari, de genul celei de mai jos, care au atras atentia asupra acestui aspect, primaria Sighisoara monteaza bariera la urcarea in Cetatea Sighisoara.

Potrivit unui comunicat de presa transmis de primaria Sighisoara, pentru mijlocirea aplicării Regulamentului de parcare, acces și trafic în Cetatea Medievală Sighișoara – zonă protejată cu valoare mondială, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 128 din 28 iulie 2011, toți cei interesați sunt așteptați până în data de 21 iulie 2017 la Biroul Administrare Parcări din str. Hermann Oberth nr. 47 B, să depună o cerere de solicitare, însoțită de următoarele documente, în copie:

• Documente privind domiciliul/reședința în Cetate;
• Certificat de înmatriculare a societății în Cetate;
• B.I./C.I. a reprezentantului legal al societății;
• Certificatul de înmatriculare a autovehiculului;
• Documente privind dreptul de folosinţă/utilizare a autovehiculului: contract de leasing, de comodat, act de donaţie, de moştenire;
• Declaraţie pe propria răspundere că nu are posibilități de parcare (curte, garaj) pentru autoturismul pentru care solicită atribuirea unui acces sau loc de parcare;
• Alte documente, după caz.

După analizarea solicitărilor, începând cu 25 iulie 2017 toți cei îndreptățiți să li se ofere cartela de acces se vor prezenta la același birou pentru ridicarea acesteia.

Sursa:radioson sighisoara / sighisoara altfel