Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş găzduieşte, începând de luni până miercuri, conferinţa naţională ‘One Health’, care urmăreşte implementarea în România a unui concept de abordare integrată a sănătăţii umane, animale şi a mediului înconjurător.

‘Este o plăcere deosebită pentru UMF Târgu Mureş să fie gazda unui nou eveniment cu o conotaţie diferită, pentru că deşi suntem într-o lume de medicină şi farmacie, simţim uneori faptul că în ultima vreme medicina s-a depersonalizat într-o mare măsură din cauza unui val de tehnologie foarte puternică sau poate din cauza unor supraspecializări care ne fac uneori să nu vedem pădurea din cauza copacilor. Cert este că o abordare unitară a medicinei lipseşte. Conceptul ‘One health’ a adunat laolaltă specialişti din diverse domenii de activitate: medici umani, medici veterinari, biologi, chimişti, reprezentanţi ai unor instituţii care într-un fel sau altul interacţionează cu viaţa, oameni care o deschidere diferită faţă de sănătatea umană, care încearcă să restaureze şi să resusciteze o idee care a stat la baza medicinei din cele mai vechi timpuri, şi anume abordarea integrativă a bolii şi a sănătăţii, luând în calcul nu doar pacientul, nu doar boala, ci şi mediul înconjurător, mediul în care pacientul îşi desfăşoară activitatea’, a declarat rectorul UMF Târgu Mureş, prof. dr. Leonard Azamfirei, în deschiderea conferinţei.

El a precizat că acest concept i s-a părut extrem de ‘generos, modern şi necesar’ medicinei umane, motiv pentru care UMF Târgu Mureş a reacţionat prompt la această idee şi a convenit ca primul pas să fie organizarea conferinţei naţionale ‘One Health’ cu participare internaţională.

‘Această întâlnire are o componentă ştiinţifică, cu un program ştiinţific heterogen şi o componentă socială, un prilej de întărire a relaţiilor dintre oameni’, a arătat Azamfirei.

Potrivit acestuia, ‘One Health’ este un concept nou în medicină care priveşte atât medicina umană, cât şi medicina veterinară şi mediul înconjurător într-un mod integrativ.

Manifestarea de la Târgu Mureş este organizată de Asociaţia ‘ONE HEALTH – New Medical Concept’, membru asociat al Federaţiei Academiilor de Medicină, în parteneriat cu UMF Târgu Mureş, Academia de Ştiinţe Medicale din România, Universitatea ‘Spiru Haret’ şi Consiliul Judeţean Mureş.

Pe parcursul celor trei zile de conferinţă, la Târgu Mureş vor fi prezentate 50 de lucrări ştiinţifice din domeniile oncologie comparată, biotehnologie medicală, medicina comparată în relaţie cu mediul de viaţă.

Potrivit organizatorilor, conceptul global ‘One Health’ este abordarea sănătăţii care se concentrează pe interacţiunile dintre oameni, animale şi mediu, iar marea provocare este aceea de a se realiza profilaxia generală a îmbolnăvirilor la oameni, animale şi mediu, a securităţii alimentare şi ocupaţionale prin structuri şi legislaţie adecvate.

Sursa:agerpres.ro