REVOLTATOR! Un preot din Mures preseaza un minor sa accepte servicii sexuale! Inregistrare AUDIO aici!

Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia a deschis o anchetă în cazul preotului Cristian Pomohaci, care slujeşte într-o comună din Mureş, bănuit că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent. O presupusă convorbire între cei doi a apărut pe Internet, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În înregistrarea convorbirii care a apărut pe Internet, un bărbat care se presupune a fi preotul Cristian Pomohaci încearcă să corupă sexual un adolescent în vârstă de 17 ani, promiţându-i că va fi plătit dacă va întreţine relaţii sexuale cu el.

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia au declarat că au deschis o anchetă internă în acest caz, iar dacă acuzaţiile privind coruperea sexuală se vor dovedi adevărate, preotul Cristian Pomohaci va fi trimis în judecata Consistoriului eparhial, existând posibilitatea excluderii sale din preoţie.

Întrebaţi despre stadiul anchetei, reprezentanţii Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia arată: ”Referitor la articolele apărute în presă, prin care preotul Cristian Pomohaci, paroh al Parohiei Moşuni, judeţul Mureş, este acuzat de faptul că a agresat sexual un minor în vârstă de 17 ani, cerându-i să întreţină relaţii sexuale cu el în schimbul unor beneficii materiale, Biroul de presă al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei precizează următoarele: în ultimii ani, preotul Cristian Pomohaci a fost cercetat de către organismele eparhiale competente pentru săvârşirea unor abateri disciplinare în urma cărora a fost sancţionat cu dojană arhierească, oprirea totală de la săvârşirea lucrărilor sfinte pe o perioadă determinată de timp şi cu canonisirea la o mănăstire pe o perioadă de o lună de zile, conform regulamentelor bisericeşti în vigoare. Urmare a acuzaţiilor care i se aduc părintelui Cristian Pomohaci în articolele apărute, Arhiepiscopia Alba Iuliei a demarat o anchetă în care cel inculpat îşi va putea prezenta punctul de vedere referitor la învinuirile din textul articolului şi din materialul audio difuzat în mediul online. În cazul în care în urma anchetei cele reclamate se vor dovedi adevărate, preotul Cristian Pomohaci va fi trimis în judecata Consistoriului eparhial, existând posibilitatea excluderii sale din preoţie”.

Parohiile din Mureş aparţin de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia.

“Din perspectivă strict bisericească, dacă se dovedeşte a fi reală această înregistrare în care se pare că părintele este implicat, în acest caz, părintele va fi anchetat de Consistoriul din Alba Iulia, e vorba de o comisie care va analiza cazul şi care, dacă va constata autenticitatea înregistrării respective, va lua măsurile cele mai drastice. Acestea pot merge până la caterisirea părintelui Pomohaci, care înseamnă excluderea lui din cler. Nu va mai putea fi preot întrucât condiţia morală a statutului de preot nu coincide cu o asemenea practică. Cel mai probabil, părintele va fi caterisit”, a declarat Vasile Bănescu, pentru MEDIAFAX.

Bănescu a mai precizat că în măsura în care se dovedeşte că persoana cu care părintele Pomohaci ar fi vorbit este un minor, atunci situaţia capătă şi o conotaţie penală.

Sursa:mediafax.ro