Inspectoratul pentru Situații de Urgență Horea al județului Mureș a fost solicitat să intervină în cazul unui accident rutier în care a fost implicată o autobasculantă care transporta material pentru carosabil si care s-a rasturnat intr-o rapa de aproximativ 10 metri.

La locul solicitării au fost trimise două autospeciale, una de descarcerare și una de apă și spumă. După ajungerea la locul solicitării, s-a constatat că conducătorul auto a fost evacuat din camion, a fost preluat de către echipajul de pe terapie intensivă, ajuns și el la fața locului. Medicul de pe echipaj l-a evaluat cu cod roșu, a fost transportat ulterior la spital pentru investigații medicale ulterioare.

La ora actuală, echipajul care se află la locul intervenției intervine pentru asigurarea măsurilor specifice pentru preîntâmpinarea unui posibil incendiu. Din informațiile pe care le avem, traficul către Sighișoarea și către Tîrgu Mureș este blocat în zona respectivă

Tragem un semnal de alarma prin publicarea cazurilor de accidente rutiere, petrecute pe raza judetului Mures; astfel speram sa devina o lectie pozitiva pentru altii!  – MS

Sursa: RTM / ISU Mureș – Foto:Info Trafic Targu Mures + Radare/ Raul Roman