Șefa de promoție a Facultății de Medicină, limba română, Maria-Oana Mărginean, a transmis cu alegerea de a studia medicina nu a fost una întâmplătoare, ea avându-și rădăcinile în iubirea față de oameni.
„Mă simt onorată să mă aflu în această frumoasă seară de vară în fața unui public atât de numeros și să reprezint vocea colegilor mei.
Paracelsus spunea că „Pentru a fi desăvârşite, arta şi meşteşugul medicinei trebuie să izvorască din dragoste.”Cred că toți rezonăm cu acest citat, că alegerea de a studia medicina nu a fost una întâmplătoare și își are rădăcinile în iubirea noastră față de oameni. Astăzi, visul nostru a devenit realitate, întrucât devenim medici, dobândind o profesie care va reprezenta o parte foarte importantă din viața noastră.
Am pășit timizi în urmă cu șase ani pe porțile facultății, în calitate de proaspeți absolvenți de liceu, dornici de a dezlega tainele medicinei. Primul an a fost însă complet diferit de așteptările noastre, asemenea unui puzzle cu mii de bucăți, care necesita o muncă titanică pentru a fi dezlegat. Au urmat sesiuni de nopți nedormite și numeroase vorbe de încurajare și de susținere morală din partea părinților care încercau din răsputeri să ne convingă că niciun examen nu e imposibil de promovat. Am asimilat împreună cantități uriașe de informație, am suferit împreună din cauza rezultatelor unor examene, însă am învățat că eșecurile nu fac altceva decât să ne înalțe. Odată trecuți de hopul primilor trei ani, am început să descoperim o latură mai atractivă a medicinei, să ne testăm gradul de compatibilitate cu diferite specialități și să ne gândim la drumul profesional pe care urma să îl parcurgem după absolvire. Finalul facultății părea încă un vis îndepărtat, însă anii au trecut pe nerăsuflate, opțiunile noastre în ceea ce privește un viitor rezidențiat schimbându-se uneori radical.
Vreau să îmi exprim aprecierea față de toate cadrele didactice și toți mentorii care mi-au călăuzit pașii în acești ani. Vreau să adresez câteva cuvinte de mulțumire colegilor mei, întrucât de la fiecare am avut ceva de învățat. Împreună am dobândit mai multă încredere în sine, am legat prietenii durabile și am devenit o echipă. Și nu în ultimul rând vreau să mulțumesc tuturor părinților, care ne-au sprijinit în permanență, indiferent de circumstanțe. În cazul meu, nu există cuvinte prin care să îmi pot exprima recunoșțința față de familia mea, fără de care azi cu siguranță nu m-aș fi aflat aici. În final, vreau să transmit sincere felicitări promoției 2017 și să le urez mult succes la acest nou început de drum!”, a transmis Maria-Oana Mărginean.

Sursa: Blog UMF Tirgu Mures