Un autoturism ce rula cu 236 km/h pe autostrada A3 a intrat în derapaj şi a lovit parapeţii metalici ai autostrăzii din partea dreaptă a direcţiei de deplasare, informează biroul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

“În data de 11 iunie, în jurul orei 13,51, un bărbat de 20 de ani, domiciliat în Alba-Iulia, jud. Alba, în timp ce conducea un autoturism, pe Autostrada A3 Turda-Borş, în dreptul km15+900 m, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers. Cel în cauză a motivat că i-a sunat telefonul, moment în care a intrat în derapaj şi a lovit parapeţii metalici ai autostrăzii din partea dreaptă a direcţiei de deplasare”, precizează sursa citată.

Accidentul rutier a fost filmat şi înregistrat video de aparatul radar, autoturismul fiind înregistrat cu viteza de 236 km/h.

Potrivit sursei citate, accidentul rutier s-a soldat cu pagube materiale, iar până la înlăturarea obstacolului se circulă pe banda de urgenţă, pe o distanţă de aproximativ 300 m.

Sursa: IGPR / Foto: arhiva