…și la mulți ani! Ca de-obicei – informeaza jurnalista Ondine Ghergut, intr-o postare.

Potrivit unui comunicat transmis marți AGERPRES, decizia de amânare a majorărilor salariale din sectorul bugetar “arată degringolada din finanțele publice ale României și incompetența ministrului Muncii, Olguța Vasilescu”.

“Ca urmare, USR a cerut, marți, în cadrul ședinței Comisiei pentru muncă și protecție socială, demisia ministrului Olguța Vasilescu pentru modul în care o lege de asemenea importanță a fost (ne)coordonată și dezbătută”, precizează sursa citată.

USR susține că românii au aflat că “au fost mințiți încă o dată de coaliția PSD-ALDE”, care a promis, atât în campania electorală, cât și după preluarea guvernării, că salariile bugetarilor se vor majora cu până la 100% și chiar mai mult.

“Două categorii de personal bugetar, dintre cele mai importante din sectorul public, angajații din Sănătate și Educație au aflat astăzi că majorările salariale de 50%-100% promise a se aplica de la 1 ianuarie 2018 devin de doar 25% pentru toți angajații din sectorul public. Totodată, potrivit declarației ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu, nu vor mai avea loc nici creșterile salariale care trebuiau să fie aplicate de la 1 iulie în acest an, de 20% pentru personalul militar și de 5% pentru angajații din Poliție sau pentru salariații din administrația publică locală”, mai arată sursa citată.

Sursa:agerpres.ro / Foto: colaj imagini