Cercetașii României și cavalerii din Garda Cetății au oferit un spectacol inedit în cadrul Festivalului Luminii, marcat de demonstrații cavalerești și de aprinderea a peste 10.000 de lumânări.

În Cetatea Medievală din Târgu Mureș peste 2.000 de participanți au contribuit la aprinderea lumânărilor amplasate, de-a lungul tuturor aleilor edificiului, în suporturi de hârtie denumite gulguțe.

“Prin acest festival am urmărit să redescoperim frumusețea lucrurilor mărunte. Noi încercăm să aducem frumusețea prin tot felul de obiecte micuțe, prin poze, artiști, lumânări. Totul este simplu și frumos. Încercăm să arătăm oamenilor că putem fi fericiți și fără concerte și muzică dată la maximum. (…) Nu ne așteptam la atâta lume, dată fiind prognoza meteo. Am crezut că mulți vor abandona, dar a ieșit foarte bine și suntem foarte mulțumiți. Ideea a pornit din București, în urmă cu 8 ani, a fost o inițiativă a lor pentru a scoate lumea din cotidian. Scopul a fost îndeplinit, am luminat întreaga cetate”, a declarat Diana Alexandra Secară, senior al Cercetașilor României din Târgu Mureș.

La organizare au participat circa 120 de persoane, între care 30 cercetași — exploratori, seniori, lideri, temerari și lupișori — și voluntari.

Cetatea Medievală din Târgu Mureș are o suprafață de 4,3 ha, este formată dintr-o incintă fortificată cu 7 bastioane unite prin ziduri și a fost construită între anii 1602 și 1652 pe locul unei alte fortificații ridicate în secolul 1492.

Sursa:agerpres.ro