Din 7 iulie 2017, atât firmele, cât și entitățile fără personalitate juridică din România vor avea și un identificator unic la nivel european (EUID), care va permite practic contribuabililor să fie identificați în sistemul de interconectare a registrelor comerțului din statele membre ale Uniunii Europene (UE), din care va face parte și ONRC.

Concret, noul cod de identificare va fi atribuit contribuabililor înregistrati la ONRC, pe lângă identificatoarele deja existente, pe care entitățile le au acum, respectiv numărul de ordine din Registrul Comertului și CUI-ul atribuit de Ministerul Finanțelor Publice.

Astfel, din 7 iulie 2017, noul cod va fi acordat automat la înmatriculare/ înregistrare solicitanților, fie că vorbim de persoane juridice (firme), fie de entități fără personalitate juridică, organizate sub formă de PFA, întreprinderi individuale (II) sau familiale (IF).

“Începând cu data de 7 iulie 2017, la înmatriculare/ înregistrare, solicitanților li se eliberează certificatul de înregistrare, conținând numărul de ordine din registrul comerțului și codul unic de înregistrare fiscală atribuit de Ministerul Finanțelor Publice, precum și identificatorul unic la nivel european (EUID), alocat în sistemul informatic integrat al Oficiului Național al Registrului Comerțului”, scrie într-un răspuns formulat redacției noastre de către Biroul de comunicare al ONRC.

Sursa:avocat.net / Citeste mai mult.