In timp ce stam cu gunoiul pe strazi si la propriu si la figurat, containerele “eco” subterane – instalate pe zeci de mii de euro de primaria Tirgu Mures in “afacerea” lui Dragos Feurdean, prietenul lui Claudiu Maior -, stau nefolosite!

Azi, 24 mai 2017 – ardealnews.ro – Intelegem acum, ca de fapt nu Feurdean a fost cel care a adus aceste containere in Tirgu Mures, ci un om de afaceri care a lucrat in Spania, iar cand a revenit in Romania a adus cu el un mare producator de astfel de containere subterane. Omul, de buna-credinta, a mers la primaria Tirgu Mures sa le prezinte ca solutie ecologica. Acestia, foarte “receptivi” au văzut potentialul “ afacerii”,  preluand repede ideea, au achizitionat doua mostre folosind societatea comercială a unui fost consilier local ca și intermediar al tranzactiei. Caietul de sarcini pentru licitatii a fost realizat  pe baza containerelor montate, ei neavand habar cu se mananca  asa ceva. De aici incepe epopea containerelor ingropate la Tirgu Mures, avandu-l in rol principal pe Dragos Feurdean (DF).

Acesta (DF), bucuros de cadoul primit de la “prietenii din gasca”, s-a pus repede pe treaba, in “stil Dorel”, nerespectand caietul de sarcini (mai face niste economie ca oricum nu vede nimeni) și nici  legislatia in vigoare (autorizatii de constructii, studii geo) ca deh, era intre prieteni, nu?

Rezultatul se poate vedea…

Cum „prostul nu e prost destul daca nu e si fudul” – spune o veche vorba romaneasca -, eroul nostru(DF) isi promoveaza “experienta” in containere ingropate si pe site-ul propriu al societatii, DF Dragos Feurdean SRL, numai ca nu cu containerele lui cum ar fi normal (zicem noi), ci cu  mostrele montate de catre omul de afaceri care a venit cu prezentarea initiala; și ca sa-i arate si recunostinta pentru noua idee de sifonat bani a “gastii vesele” locale, a pus pe site o imagine cu mama afaceristului la care am facut referire…

Va redam mai jos, cam cum s-au derulat faptele dupa castigarea licitatiei:

03 aprilie 2013 – TTM.ro – Containere îngropate pentru depozitarea gunoiului menajer și reciclabil este noua invenție a Primăriei Târgu Mureș pentru rezolvarea problemei gestionării serviciului public de salubrizare. Municipalitatea a instalat de curând două containere îngropate, cu capacitate de 7 metri cubi, însă costul unui astfel de coș de gunoi se apropie de prețul unei garsoniere în Târgu Mureș. Primul container a fost amplasat deja și urmează să fie achitat de Primăria Târgu Mureș. Containerele îngropate ar putea invada orașul dacă aleșii locali ar aproba ca societatea de salubrizare să se ocupe de această investiție.

Joi, 16 iulie 2015 – targumureseanul.ro – ”Potrivit proiectului, au fost achiziționate 13 ghene de gunoi, care au o capacitate de 3 metri cubi. Până în prezent au fost montate patru astfel de ghene, iar în perioada următoare se vor implementa și ultimele cinci pe strada Petru Dobra, Livezeni şi Gh. Pop de Băseşti”, a declarat viceprimarul Claudiu Maior. Valoarea investiţiei este de 400.000 de lei.

11 noiembrie 2015 – inmures.ro  – Pentru cei care nu știu ce e cu acest domn Dragoș Feurdean, trebuie spus că e un amic al viceprimarului Claudiu Maior, care și-a început destul de remarcabil racordarea la banul public prin contractele cu Primăria, instalând celebrele containere subterane pentru deșeuri, la 5.500 de euro bucata. Știrea aici. Însă firma lui știe și să izoleze termic blocurile, ceea ce e foarte bine având în vedere că Primăria chiar asta face pe banii noștri, în mod discriminatoriu și arbitrar. Detalii despre licitația de 550.000 de lei adjudecată de Feurdean, aici.

MS – Revenind la situatia actuala, surse din cadrul primariei Tirgu Mures ne informeaza ca la acest moment se afla in desfasurare un control facut de curtea de conturi. Pe langa alte lucruri care le-au “scapat”, se pare ca cea mai mare problema consta in faptul ca ADP Tirgu Mures a platit in avans parte din aceste containere catre DF Dragos Feurdean SRL, iar acesta nici nu le-a mai instalat si se afla si in imposibilitatea de a returna suma primita sub forma de avans. Bineinteles ca toate acestea sunt urmare a faptului ca, se pare, relatia de prietenie dintre Maior si ADP Tirgu Mures, s-a cam racit…

“De câteva zile încoace DF dă cu subsemnatul la auditul făcut de curtea de conturi pentru containerele ingropate si nefolosibile. Cică este groasă. Oare cei de la Curtea de conturi au văzut pozele de mai jos?!? De ce sunt containerele vechi lingă cele ingropate și nefolosibile? Se încearcă o mică / mare mușamalizare. CM e foarte agitat. S-a creat o ruptură intre el și FM.” – Florian MoldovanCM-Claudiu Maior.

Va prezentam mai jos imagini cu situatia actuala din Tirgu Mures, cu containere de gunoi clasice puse langa cele subterane instalate, dar nefunctionale! Totodata publicam si o parte (avem foarte multe) din actele pe care ne-am bazat la realizarea acestui material.

 

Muresan D. STIRESCU