Update: “Proiectul respins s-a referit la stabilirea unor locaţii pentru artă stradală, iar consilierii UDMR, PNL şi PSD au fost împotrivă din raţiuni pe care nici ei nu le-au ştiut explica ulterior. Probabil pentru că era proiectul unui consilier POL, că altă explicaţie eu nu am putut găsi. Mai ales că lămururile pe care le-am adus înaintea votului au fost clare şi concise. Arta stradală se poate face începând cu luna aprilie şi, prin respingerea acestui proiect, aceasta se poate realiza acum oriunde, nu doar în anumite locaţii, aşa cum prevedea proiectul respins”, precizeaza Radu Balas, consilier local municipiul Tirgu Mures!

La punctul 23 de pe ordinea de zi a şedinţei locale de joi, 18 mai a fost “Proiect de hotărâre privind stabilirea unor locații pentru artă stradală în municipiul Tîrgu Mureș.” Considerat subiect sensibil, în ciuda tuturor explicaţiilor iniţiatorului, nu a avut succes. După ce s-au invocat problemele iscate de scările pictate din oraş, mai ales  scările Rakoczi pictate fără consultarea opiniei publice, varianta din mapă a proiectului a primit vot negativ. (punctul.ro)

Se pare ca la altii mai “inapoiati”  se poate…

Sursa foto:streetart.com