Două persoane au fost rănite, marţi după-amiază, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren la o trecere la nivel cu calea ferată, din oraşul Sângeorgiu de Pădure.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mureş, Andreea Pop, a declarat, că accidentul s-a produs din cauza neasigurării la trecerea la nivel cu calea ferată şi că acesta s-a soldat cu rănirea unui bărbat şi a unei femei, ambii fiind preluaţi de echipaje de urgenţă.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Mureş, căpitan Cristian Virag, a precizat că la faţa locului s-au deplasat echipajul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Sângeorgiu de Pădure şi Detaşamentul Tirgu Mureş cu o autospecială şi patru subofiţeri.

MS – Toate stirile referitoare la accidente le publicam in scop educativ si preventiv. Dorim sa atragem atentia soferilor, sa fie mai responsabili inainte sa se urce la volan. Orice victima este copilul/parintele cuiva si este asteptat acasa sanatos. Doamne ajuta!

Sursa:agerpres.ro / Foto:youtube