Continuam campania MuresStiri de constientizare – In calitate de parinti, pietoni sau soferi, consideram ca legislatia ar trebui sa prevada suspendarea permisului de conducere – pe o perioada de minimum cativa ani sau chiar pe viata -, ca masura corecta aplicata „conducatorilor auto” care nu se pot abtine sa consume bauturi alcoolice inainte de a se urca la volan. Daca nu ai „10 lei pentru un taxi”, mai bine nu bea! Tragem un semnal de alarma prin publicarea mai multor cazuri – care au ca actori principali acesti „soferi-criminali” -, petrecute in ultimele zile pe raza judetului Mures; astfel speram sa devina o lectie pozitiva pentru altii! Totodata rugam IPJ Mures sa ne puna la dispozitie spre publicare inclusiv numele acestora. – MS

IPJ Mures – Pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în judeţul Mureş, poliţiştii vor organiza acţiuni preventiv-reactive.

În perioada 12-14 mai a.c., poliţiştii mureşeni vor acţiona pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren.

Astfel, poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la arme, explozivi şi substanţe periculoase, precum şi de la investigarea fraudelor vor efectua mai multe acţiuni şi controale.

Acţiunile au ca scop descurajarea activităţilor infracţionale, prevenirea comiterii faptelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi a celor comise cu violenţă, precum şi reducerea numărului de accidente rutiere şi a consecinţelor acestora.

Poliţiştii vor avea în vedere şi protejarea fondului piscicol naţional, prin prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal, dar şi a fondului forestier şi cinegetic şi a mediului înconjurător.

Foto:adevarul.ro