Campanie MS de constientizare – In calitate de parinti, pietoni sau soferi, consideram ca legislatia ar trebui sa prevada suspendarea permisului de conducere – pe o perioada de minimum cativa ani sau chiar pe viata -, ca masura corecta aplicata „conducatorilor auto” care nu se pot abtine sa consume bauturi alcoolice inainte de a se urca la volan. Daca nu ai „10 lei pentru un taxi”, mai bine nu bea! Tragem un semnal de alarma prin publicarea mai multor cazuri – care au ca actori principali acesti „soferi-criminali” -, petrecute in ultimele zile pe raza judetului Mures; astfel speram sa devina o lectie pozitiva pentru altii! Totodata rugam IPJ Mures sa ne puna la dispozitie spre publicare inclusiv numele acestora.

  1. La data de 20.04.2017, în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Biroului Rutier Tîrgu Mureș, au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație soldat cu pagube materiale pe Str. Cutezanței, din Tîrgu Mureș. La fața locului, polițiștii au constatat că accidentul soldat cu pagube materiale s-a produs pe fondul conducerii sub influența alcoolului. Ambii conducători auto au fost testați cu etilotestul, unuia dintre aceștia rezultându-i o valoare de 0,52 mg /l alcool pur in aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la sediul UPU SMURD Tg. Mureș pentru recoltarea probelor biologice.
  2. La data de 23 aprilie 2017, ora 20.44, pe strada Valea Rece, din localitatea Tîrgu-Mureș, un bărbat, de 30 ani, din comuna Livezeni, fără a poseda permis de conducere, în timp ce conducea un autoturism, a accidentat ușor un pieton, de 17 ani, care se afla pe partea carosabilă. În urma testării cu etilotestul, conducătorului auto i-a rezultat o valoare de 0,82mg/l alcool pur in aerul expirat.
  3. La data de 24 aprilie 2017, ora 00.08, pe strada Dezrobirii, din municipiul Târgu-Mureș, un tânăr, de 27 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum și a consumului de alcool (0,39 mg/l), a pătruns pe sensul opus de mers, a intrat în coliziune cu un capac din beton al unei guri de canal și a fost proiectat într-un stâlp de susținere a rețelei electrice, apoi în poarta de acces a unui imobil și într-un autoturism, care era parcat. În urma accidentului, conducătorul autoturismului a fost rănit ușor și un pasager a fost rănit grav.
  4. La data de 21 aprilie 2017, ora 23.00, un echipaj de poliție rutieră de la Poliția Municipiului Reghin a oprit în trafic, pe str. Gheorghe Doja, din Reghin, un autoturism, condus de un bărbat, de 47 de ani, din comuna Ideciu de Jos. În urma testării cu etilotestul, conducătorului auto i-a rezultat o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.
  5. La data de 21 aprilie 2017, polițiștii Secției nr. 1 de Poliție Rurală Gornești au oprit pe DJ 153 A, în localitatea Ernei, un autoturism condus de către un bărbat, de 59 de ani. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
  6. La data de 21 aprilie 2017, un echipaj de poliție a oprit pe DN 16, în comuna Sânpetru de Cîmpie, un autoturism care circula pe ruta Sărmășel — Satu-Nou. Conducătorul auto a fost testat cu etilotestul, acestuia rezultându-i o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
  7. La data de 22 aprilie 2017, ora 00.20, polițiștii Secției nr. 8 de Poliție Rurală Petelea, au oprit pe DJ 154E, în localitatea Adrian, comuna Gurghiu, un autoturism condus de un tânăr, de 24 de ani, căruia în urma testării cu etilotestul i-a rezultat o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în volumul de aer expirat.
  8. La data de 22 aprilie 2017, ora 21.51, polițiștii Secției nr. 8 de Poliție Rurală Petelea au oprit pe DJ 153/C, în localitatea Gurghiu, un autoturism condus de un bărbat, de 45 de ani, domiciliat în municipiul Reghin. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,96 mg/l alcool pur în volumul de aer expirat.

IPJ Mures / Foto:denver.com – din pacate doar in alte tari putem gasi imagini cu soferi arestati pe loc pentru consumul de alcool la volan!