Preşedintele interimar al PNL Mureş, deputatul Doru Oprişcan, a declarat sâmbătă, în cadrul Comitetului de coordonare judeţean pentru alegerea noii conduceri a organizaţiei, că, deşi liberalii sunt cotaţi drept cel mai puternic partid de opoziţie, nu prea sunt luaţi în seamă, întrucât se concentrează pe dispute interne, nu pe probleme importante.

Oprişcan, care şi-a prezentat bilanţul activităţii ca lider interimar al filialei judeţene a PNL, a susţinut că, încă, în majoritatea organizaţiilor partidului, însă şi la nivel central, se face delimitarea între foştii PNL-işti şi foştii PDL-işti, iar această atitudine nu face bine imaginii formaţiunii.

„Am constatat bârfe la adresa unora sau altora, la colţul străzii şi pe site-urile de socializare şi toate acesta nu au făcut bine partidului. Din păcate, această situaţie nu se regăseşte doar în judeţul Mureş, ci în mult mai mult de jumătate din organizaţii şi, din păcate, se întâlneşte la Bucureşti. Din păcate, această coabitare lungă cu copreşedinţi şi această delimitare şi reprezentare paritară între ‘foşti’ şi ‘foşti’ nu a făcut deloc bine partidului şi suntem în situaţia în care suntem cotaţi ca cel mai puternic partid din opoziţie, însă nu ne prea ia nimeni în seamă, pentru că ne consumăm energiile în cu totul alte scopuri decât cel care ne face partid de opoziţie. Noua conducere a PNL Mureş va avea o misiune extrem de dificilă, aceea de a crea o echipă care să funcţioneze, din care să dispară foşti de unii sau foşti de alţii, una care să îi facă pe fiecare să se înţeleagă că suntem un singur partid cu aceleaşi idealuri, acelaşi ţel. E singura condiţie prin care PNL poate câştiga forţa pe care a avut-o cândva”, a spus Doru Oprişcan.

Pentru preşedinţia PNL Mureş candidează, alături Doru Oprişcan, senatorul Ioan Cristian Chirteş, iar pentru cele două funcţii de prim-vicepreşedinte s-au înscris şapte liberali, pentru cele opt funcţii de vicepreşedinţi – 24. Pentru cele 15 funcţii de membru în Biroul Politic Judeţean candidează 52 de persoane.

Sursa:agerpres.ro / Foto:zidezi