Situată în centrul istoric al municipiului Blaj, respectiv în Piața 1848, locul în care au avut loc două adunări populare în 1848, în 3 aprilie și din 2 mai, Catedrala „Sfânta Treime” este cel dintâi edificiu baroc din mediul românesc din Transilvania. Ea a fost construită în prima jumătate a secolului al XVIII-lea.

Iconostasul catedralei, de o rară frumusețe, este unic în spațiul românesc, fiind considerat și cel mai mare din țară. Papa Ioan Paul al II-lea, în vizita sa în România din 1999, a făcut referire la acest iconostas, numindu-l „splendid”. Cel care a subliniat pentru prima data însemnătatea și valoarea artistică a iconostasului sculptat de către tâmplarul Aldea din Tîrgu Mureș a fost Nicolae Iorga. El a spus despre iconostas că este „prin întindere și bogăție” cel mai impunător „din toată românimea”.

În catedrală, unul dintre monumentele reprezentative ale orașului, se află, din 1997, rămășițele pământești ale ctitorului său, episcopul Inocențiu Micu Klein, aduse în acel an de la Roma. Aici se odihnește și cardinalul Alexandru Todea, trecut la cele veșnice în primăvara anului 2002.

Sursa:agerpres.ro