GSP – septembrie 2011 << Mama lui Maior cenzor la clubul mureşean, finanţat din fonduri publice – Un leu nu se mişcă din conturile Primăriei fără ştirea lui Claudiu Maior. Toată lumea îl ştie drept mîna dreaptă a primarului, cine să-i pună piedici? Cum edilul pleacă des la Viena, iar fotbalul e la capitolul diverse pentru primarul Florea, Maior conduce cu o mînă de fier echipa de fotbal. Actualul stadion “Transil” s-a construit într-un timp-record pe terenul concesionat de firma lui Maior. Dintr-o veche tribună, s-a ajuns la o capacitate de 7.000 de locuri, minimul pentru a fi omologat în Liga 1. Totul cu ajutorul firmelor de construcţii locale, lucrări girate de Maior şi achitate de municipalitate. În vară, porţile şi nocturna Urziceniului au ajuns la Tg. Mureş. Preţul afacerii? 300.000 de euro, dar instalarea a mai costat în jur de 600.000 de euro. >>

După 6 ani totul decurge la fel. Mai mult, acum guvernează orașul ca un adevărat primar, deși nu a fost ales de nimeni iar în acte are funcția de “consilier personal al primarului”.

Declaratie Ionut Chirila – antrenor 12 zile la ASA Tirgu Mures – Prosport aprilie 2017:

Acesta i-a adresat o întrebare publică lui Claudiu Maior, care i-a mai spus un lucru şocant înainte să plece. „Mi-a spus aseară că ai să vezi peste o lună de zile cine te-a dat afară. Trăim în SF? Mi-a spus că nu poate să-mi spună, dar că nu el a făcut-o. Adresez o întrebare publică. De ce îmi distrugi imaginea, de ce faci asta? Nu-i înţeleg pe aceşti oameni. Mă gândesc că s-a vrut aducerea mea doar pentru a fi denigrat. Un plan să fiu adus şi apoi scos. Aştept răspuns public de la Claudiu Maior. De ce m-ai adus la Târgu Mureş? Oare a fost un joc să mi se compromită imaginea? De ce m-aţi executat în 12 zile? Puteaţi să nu mă aduceţi”

„Am intrat într-un record de Guinness Book. Sunt unul dintre puţinii antrenori care au fost demişi după doar 12 zile. Când m-a sunat domnul Maior să preiau ASA i-am spus un singur lucru: «Ca să construieşti un joc consistent, o echipă puternică, ai nevoie de minim 6 luni. Cine spune că poate construi mai repede, minte.»
Mi-am asumat responsabilitatea să vin la Târgu Mureş, în condiţiile în care campania de transferuri era închisă, nu eu am făcut pregătirea, nu eu am ales jucătorii, nu am putut să fac selecţie. Am acceptat, probabil după multe alte refuzuri, ale altor antrenori, să preiau o echipă pe ultimul loc, în insolvenţă, la un pas de faliment.
Este uşor, în această meserie, să spui că ai nevoie de 9 jucători, să te dea afară în 6 luni, după care să vină alt antrenor şi să ceară alţi 9-10.

I-am spus lui Claudiu Maior: «Eşti sigur că vrei să faci asta cu mine? Nu mă chema dacă nu eşti sigur». Mi-a spus: «Ionuţ, nimeni nu se va atinge de tine 2 luni şi jumătate.»

Am stipulat în contract că niciuna dintre cele două părţi nu poate rezilia acest contract şi că managementul tehnic al acestei echipe îi aparţine în exclusivitate antrenorului Ionuţ Chirilă. I-am spus: «Vrei să joci cartea asta cu mine? Puneţi mâinile le urechi şi nu vorbi cu nimeni două luni şi jumătate»”

„Marţi, când am fost bolnav, am dat ordin secunzilor să facă antrenamentul de la ora 15:30 pentru a ne obişnui cu ora jocului cu Timişoara. Au decis împreună cu Gabi Mureşan să-l mute. Îl întreb pe Mureşan de ce nu s-a programat de la 3 antrenamentul şi uitaţi ce SMS îmi trimite: «Noi am stabilit să facem de la 10 dimineaţa, dar tu faci cum vrei tu. Ne odihnim, e suficient să facem joi şi vineri la ora meciului». Îi spun secundului să îi cheme pe jucători la antrenament şi îmi spune că n-are telefoanele jucătorilor. E ca în Las Fierbinţi. În acele momente soarta îmi era pecetluită. Profesionistul adevărat este cel care are conştiinţa ratării în alt domeniu. Nu poţi să fii şi jucător şi antrenor şi conducător. În ziua când am fost bolnav, n-am primit niciun telefon de la secund şi mi s-a spus că secundul şi Mureşan au reprogramat antrenamentul la ora 10 a doua zi dimineaţa”

Sursa: prosport/gsp