Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă, sâmbătă, cu un avion special, de o delegație a Patriarhiei Române.

“În Noaptea Sfântă a Învierii, patriarhul țării, mitropoliți, episcopi și preoți se adresează credincioșilor prezenți la Biserică spunând ‘Veniți de primiți Lumină!’. Această Lumină îl reprezintă pe Mântuitorul Hristos care a spus ‘Eu sunt Lumina Lumii: cel ce crede în mine nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina vieții. (…) Această Lumină ne îndeamnă pe toți să umblăm ca Fii ai Luminii, răscumpărând Vremea căci zilele grele sunt, după cum ne spun cuvintele Scripturii”, a spus arhiepiscopul.

El a amintit că, pentru prima dată după finalizarea din 22 martie a amplelor lucrări de restaurare, s-a oficiat Slujba Vecerniei cu Rugăciunea de Chemare a Sfintei Lumini în Biserica Sfântului Mormânt.

Acesta a spus că aduce din partea patriarhului Teofil al III-lea al Ierusalimului și al întregii Palestine, care a transmis un mesaj pentru patriarhul Daniel și pentru poporul român.

Sursa:agerpres.ro