“Polițiștii din cadrul structurilor de prevenire a criminalității, ordine publică, rutieră, transporturi, judiciar și combaterea criminalității organizate au acționat zilnic, la nivel național, suplimentar față de dispozitivul curent, în cadrul proiectului ‘Săptămâna Prevenirii Criminalității’. Selectate în baza priorităților de acțiune ale Poliției Române pentru anul 2017, în toate județele din țară s-au desfășurat activități structurate pe domenii de prevenire, fiecare zi având o altă temă (infracțiuni contra patrimoniului, siguranța în mediul online, prevenirea violenței în mediul familial și siguranța rutieră)”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).

Polițiștii au organizat peste 9.400 de evenimente, în cadrul cărora elevi, părinți, profesori, bătrâni, administratori de societăți comerciale și de imobile și reprezentanți ai comunităților multiculturale au aflat despre cât de importantă este adoptarea unei conduite anti-infracționale.

Cu această ocazie, au fost distribuite peste 120.000 de materiale de informare — pliante, afișe, ghiduri și flyere.

Polițiștii din Mureș au acordat o atenție deosebită prevenirii violenței în familie. Alături de un psiholog al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane Mureș, ei au avut întâlniri cu elevi de liceu, cărora le-au vorbit despre comunicare, parteneri, semnele unei relații nesănătoase, pericole și manipulare, dar și despre modalități de reacție.

Sursa:agerpres.ro