În perioada 27.03-02.04.2017 Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Horea’’al județului Mureș a fost solicitat prin numărul de urgență 112 să intervină la un număr de 37 de incendii de vegetație uscată în urma cărora au ars 9,5 ha litieră pădure, 24,5 ha vegetație uscată și 5 ari plantație de pin.
Pe lângă pagubele materiale importante produse de aceste incendii, inspectoratul a dislocat importante forțe și mijloace materiale pentru stingerea acestora, care puteau fi folosite mult mai eficient în alte intervenții.
Facem pe această cale un apel ca executarea lucrărilor de igienizare a terenurilor să se facă prin ardere doar dacă este absolut necesară această măsură și cu respectarea legislației în domeniu.
Pericolul mare la incendiile de vegetaţie uscată îl reprezintă nerespectarea distanţelor de siguranţă faţă de locuinţe, anexe gospodăreşti, depozite de furaje, păduri, plantaţii, reţele electrice, reţele de telefonie, sonde, conducte ce transportă gaze şi lichide combustibile, căi de circulaţie, fapt ce, în unele situaţii a generat pe lângă pagube materiale şi efecte cum ar fi scoaterea din funcţiune a instalaţiilor electrice, de telefonie ori a afectat desfăşurarea în bune condiţii, a circulaţiei rutiere, periclitând siguranţa participanţilor la trafic și pierderi de vieți omenești.
Echipa I.S.U Mureș