Prefectul judeţului Mureş, Lucian Goga, a declarat miercuri, într-o întâlnire cu presa, că instituţiile subordonate Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au luat toate măsurile pentru ca Marşul Secuilor, programat la Târgu Mureş pentru data de 10 martie, să se desfăşoare în bune condiţii şi cu respectarea legii.

“Asociaţia Siculitas şi-a manifestat intenţia de a organiza manifestările din 10 martie, de Ziua Libertăţii Secuieşti. Instituţia Prefectului, împreună cu celelalte instituţii ale MAI au luat toate măsurile ca acest eveniment să se desfăşoare în condiţii bune. Pe de o parte, cei care doresc să comemoreze şi să participe la aceste manifestări să fie protejaţi, pe de altă parte, populaţia municipiului Târgu Mureş să fie la rândul ei protejată. Am făcut-o şi anul trecut şi fac şi acum un apel la toţi cei care participă la aceste manifestări şi la ceilalţi locuitori ai municipiului Târgu Mureş care nu participă, fac un apel la calm, la raţiune, la înţelepciune. Fiecare om are dreptul să îşi exprime gândurile, dorinţele, dar cu respectarea legii, dar fără a perturba ordinea şi liniştea publică”, a arătat Goga.

Prefectul de Mureş şi-a exprimat speranţa ca acest eveniment să se desfăşoare în spiritul respectului reciproc, întrucât în municipiul Târgu Mureş şi în judeţul Mureş există mai multe etnii care convieţuiesc împreună.

“Trăim în condiţii de bună înţelegere şi aşa trebuie să rămână. Sunt convins că în 11 martie putem vorbi despre 10 martie la trecut şi că manifestările din 10 martie s-au desfăşurat în cele mai bune condiţii, mă refer la respectarea legii, la respectul reciproc. Dacă cineva încalcă legea în 10 martie, din 11 martie putem vorbi despre măsurile care s-au luat. Eu sper să nu fie cazul”, a precizat prefectul.

Lucian Goga a afirmat că a primit o scrisoare din partea organizatorilor marşului secuilor, prin care aceştia îşi exprimă dorinţa de a înmâna o petiţie Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş şi că un delegat va prelua această petiţie, îi va da număr de înregistrare, apoi va fi înaintată Guvernului României.

Sursa:agerpres.ro