Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează, în prezent, în 264 de localităţi din 28 de judeţe, inclusiv județul Mureș, cu un număr de 762 de focare. Dintre acestea sunt 12 focare în exploataţii comerciale şi 4 focare în exploataţii de tip A, iar în alte 6 judeţe există doar cazuri la mistreţi.

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), numărul focarelor active se află în scădere faţă de precedenta actualizare a situaţiei, din 26 noiembrie.

Cele mai multe focare active de pestă porcină africană se află în judeţele Giurgiu – 243 de focare şi 297 de cazuri la mistreţi şi Teleorman – 223 de focare în gospodăriile populaţiei şi 537 de cazuri la mistreţi.

De la prima semnalare a prezenţei virusului, pe 31 iulie 2017 (în judeţul Satu-Mare) şi până în prezent, au fost eliminaţi peste 540.000 de porci afectaţi de boală şi s-a constatat existența a peste 2.350 de cazuri la mistreţi.

Până la data de 3 decembrie, au fost despăgubiţi 13.684 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind mai mare de 330,4 milioane de lei.

Sursa: AGERPRES